Creasta Fagarasilor – 12 august 2019

Pe modelul celei din 2012 si datorita unor opresiuni din exterior de ale fratilor sorosisti am zis sa scriu mai mult 3 cuvinte despre tura asta, nu de alta dar sare cu muie din stanga si din dreapta ca sunt asa secretos:)) de fapt, treaba e simpla, mi-e o lene de ma doare, dar ce nu fac eu pentru curiosi… Dinule, as putea sa ma opresc acum? sunt mai mult de 3 propozitii:)))

Nu eram foarte hotarat daca sa ma aventurez in asta, datorita logisticii, km putini de anul asta si a concursului TDS care bate la usa mai ceva ca vecina de dedesubt in teava. Dar Petru baiat bun si nealergat suficient la 7500 n-a avut nevoie de prea multe argumente sa ma convinga in a incerca sa o facem in pana 17 ore. Un ritm decent, fara sa ne rupa prea tare. E paradoxal sa vorbesti de decenta despre un traseu indecent de 91 de km si 6000 de m D+, asezonat cu alergari la numa peste 2000 de m si portiuni tehnice, dar trecem peste ca Dorel, intr-o zi de luni. In urma cu 8 ani am facut-o cu rucsac maricel, povestea aici .

Recunosc ca ma excita nitel ideea de a face tura mai light si in ritm de alergare, mai ales ca in toti acesti ani am mai capatat ceva experienta. Ce ma retinea nitel, era caldura ce se anunta pentru ziua de luni, faptul ca nu aveam suport pe traseu si ca antrenat era mult spus, mai mult calit in ultimii ani, dar probabil asta a devenit o particularitate a mea, sa fac chestii de genu cu antrenament putin. No, tinand cont ca plecarea trebuia sa inceapa de la Turnu Rosu, aveam nevoie de un om de baza care sa ne duca si sa ne recupereze din Plaiul Foii sau Piscul Alb, am apelat la Mario, un bun prieten, care nu a stat deloc pe ganduri si a decis sa ne ajute, prilej cu care a facut si el prima tura spre Moldoveanu.

Duminica am plecat spre locul cu pricina, ne-am cazat in zona(apropo de asta, nu sunt multe locuri decente in zona), dar e de preferat sa stai acolo daca vrei sa pleci dis de dimineata si sa odihnesti. Alimentatia a fost compusa din niste sandwich-uri marca Bogdan, geluri, batoane, vitamine, salt stick-uri si apa. Echipament light, foita de ploaie, frontala, crema se soare, sapca, ochelari, manecute si niste hoka ce si-au dat naduful dupa tura asta. Dupa un somn iepuresc si un mic dejun, am plecat intr-o usoara alergare de la Manastirea Turnu Rosu catre Saua Suru. In padure era o zabuseala foarte mare si doar din cand in cand mai adia vantul si mai eram inca mangaiati de lumina lunii, curand avand sa se crape de ziua.

Niste cai salbatici ne-au dat semnalul desteptarii si ne-au reamintit ca si noi suntem asemenea lor, niste salbatici, dar unii norocosi. Pe traseu am gasit cateva izvorase limpezi, insa n-as sti sa le identific pe fiecare in parte, cert este ca pe prima parte n-am murit deloc de sete. Lacul Avrig ne-a primit cu un zambet plin de caldura, la propriu…

Pana in vf Scara totul a mers smooth, Custura Saratii a fost abordabila, dar cu atentie, am mai intalnit cativa turisti razleti, insa nu era f aglomerat.

Prima urcare dupa Serbota pe vf Negoiu parca ma cam flausase un pic. Aici am hotarat sa mancam un pic mai serios, cred ca ajunsesem cam in 5;30 de la start, ceea ce nu era rau deloc. De acolo am coborit pe strunga Doamnei pana la Caltun, unde am alimentat cu apa si i-am dat mai departe spre Laitel, Paltinu si vf lor interminabile.

Deja caldura se instalase binisor si incepeam sa o resimt din plin, pe urcari eram destul de domol dar agil pe coboriri. Am ajuns la Capra in putin sub 8 ore si cu un moment de scarba cand ma uitam de sus spre Balea, aglomeratie si ghiolbanie mare chiar si intr-o zi de luni.

Putin dupa Lacul Capra am si alimentat, iar in caldare deja jonglau gradele mai ceva bilele de la loto in suflanta. Aici am mancat celalalt sandwich si i-am dat mai departe spre Podul Giurgiului. Intre timp, ne-am intalnit si cu Mario care se intorcea de pe Moldoveanu, am stat la ceva taclale, urmand ca la Podul Giurgiului, unde am si alimentat cu apa sa ne intalnim cu Dan lupsa si Diana (de la care m-am ales si cu ceva biscuiti buni), multam fain de tot. M-am  spalat nitel si am plecat mai departe spre Vistea-Moldoveanu. Aici caldura m-a lovit atat de tare in moalele capului ca am vrut sa nu mai urc deloc pe Moldoveanu si de langa Vistea sa fac stanga imediat. Am trecut insa peste asta si am ajuns mai mult lesinat pe vf unde am devorat biscuitii. Ne-am luat catrafusele si am plecat, insetati nevoie mare, deja de la podul Giurgiului pana dupa refugiul Vistea n-am mai gasit resurse de apa, iar soarele ardea in ciuda, dadea in  noi ca surdu’n clopot.

Undeva pe langa vf Galasescu am gasit un mic izvoras care picura dintr-o stanca, desi iti lua cam 5-6 minute sa-l umpli, am stat acolo sa ne facem plinul si sa ne hidratam. A fost de departe cea mai buna apa pe care am baut-o vreodata, fix in instalatie s=a dus.Pana in fereastra Mare a Sambetei am zburdat nitel si n-eam permis sa nu ne mai alimentam cu apa, tinand cont ca soarele se mai domolea. De aici traseul nu mai e ceva de speriat, doar lung si cu mici urcari de pana in 300 de m pe alocuri. Spre curmatura Zarnei, traseul merge pe ceva curbe de nivelcu mici urcusuri, dar nu ceva de speriat, insa la refugiu nu am gasit apa potabila asa ca a trebuit sa-i dam mai departe spre Berevoescu. Am gasit in cele din urma ceva apa pe traseu+ un cioban ciumpalac cu 6 caini dupa el, ce avea chef de scandal, ca ala e muntele lui si ca ce cautam noi acolo. In mod normal ar fi ramas fara cei 4 dinti pe care ii mai avea la purtator, dar tinand cont de iq-ul mai scauzt decat gradele in termotru si de cei 6 caini ce ne-ar fi sfasiat oricand, am zis sa play safe si sa ne vedem de ale noastre.

Pana la Berevoescu luna incepea sa zambeasca din nou si odata cu asta si cheful nostru s-a dus pe apa Sambetei. Caldura din timpul zilei ne-a ucis orice farama de plan si chef, tot ce ne doream e sa terminam mai repede si cu damage minim. De acolo pana la vf Comisul ni s-a parut o eternitate, asta si pt ca am inceput sa o cam dam la pas… semnal prost spre deloc, nu puteam comunica cu omul de legatura… De acolo aveam de ales intre a merge spre Rudarita sau Piscul Alb. Spre Rudarita, umbla un zvon ca au fost defrisari si noroaie si marcaj prost asa ca am fost sfatuiti sa urmam Spre Piscul Alb. Doar ca de acolo a urmat un 15 km de forestier abject de-ti intrau picioarele in cur de atata alergat si plictiseala. Si drumul ar mai fi continuat inca 8 km, daca n-am fi prins un crampei de semnal si n-am fireusit sa comunicam cu Mario sa vina sa ne ia.

Nu ne-a intampinta cu paine si sare, dar cu sandwich-uri suc de morcov si bere, a fost perfect. O tura in care am consumat 14 litri de apa de caciula, am fi fost in stare sa bem de oriunde, desi ne-am abtinut in multe randuri. Apa e prezenta pe traseu in multe locuri, dar uneori trebuie sa te abati si parca nu se merita de multe ori, decat daca iti e foarte sete. E greu fara suport si mancare solida pe traseu, dar asta tine de fiecare in parte, ceva trebuie sacrificat orice ai face.

Caldura te rupe, oricat de antrenat ai fi tu la mers la mare, la altitudin de genu asta, nu e de joaca, asa ca stai pe curul tau si protejeaza-te mai ceva ca de-o sarcina nedorita. Ia adidasi cu amortizare si nu o arde Killian style ca o sa plangi si tu si vecina si o sa ajungi sa te scurgi pe strada precum pastele scoase de pe foc. E o tura extrem de grea si solicitanta, iti trebuie un psihic cladit bine, posibil sa ai nevoie si de o ‘Ana’ ca sa nu cada, asa ca pregateste-te temeinic si nu rupe ritmul prea devreme.

Cu siguranta o voi mai face, dar in conditii diferite, consider ca la nivelul acutal un 15 ore ar fi de bun simt pentru mine, dar asta lasam pe o data viitoare.

Urmeaza TDS in mai putin de 2 saptamani, un 145 de km cu 9100 D+, sa-mi fie tarana usoara!