Maraton Piatra Craiului 2011 – 1 octombrie 2011

              Revin pentru a 2 a oara la acest concurs, fiind practica “prima iubire”, insa ce trebuia sa fie o sarbatoare si un prilej de a ma bucura alaturi de ceilalti alergatori, avea sa devina o cursa trista si plina de frustrari. Intr-o tura banala in Muntii Fagaras, Dragonu a suferit un accident foarte urat, exact sub ochii mei, un accident ce putea avea urmari tragice, insa care din fericire a trecut si nu-l pot considera decat o amintire urata.
                  Eram indecis daca sa particip sau nu, stiind ca Dragonu’ inca e la recuperare dupa o saptamana de stat in coma indusa, dar cei din jurul meu m-au incurajat si m-au impins de la spate  sa merg, si sa ies putin din starea in care intrasem. M-am gandit putin si am decis si eu ca e cel mai intelept lucru pe care-l pot face, era ocazia ideala de a-mi reincarca din nou bateriile si de a fi alaturi de bunul meu prieten.
              Cu gandul ca el nu poate participa la concursul, pe care de mult il asteptam amandoi, datorita semnificatiei sale aparte ( vezi povestea din 2010 aici ), dar incurajat in acelasi timp ca-si va reveni si va fi la fel ca inainte, pornesc cu trenul spre Zarnesti, alaturi de Cupidon, Foca si Claudia.
              Ajungem acolo la amiaza, ne cazam, mai pierdem vremea….. ceva lipseste totusi, atmosfera e aceeasi ca si anul trecut, insa mie mi se pare anoasta, nu ma pot bucura deplin de ea si asta doare. Seara imi ridic kit-ul de concurs, singur de data asta, pachetul Dragonului ramane neridicat, dar rezervat totusi, moment in care mi se incropeste in cap o idee, voi lua o medalie pentru el si un tricou. Desi nu a fost prezent fizic, el a fost in mintea mea acolo si merita sa se bucure.
               Seara trece rapid, atmosfera se mai relaxeaza putin, insa gandurile imi fug fara sa vreau. E ceva ce ma impiedica sa nu ma gandesc si nu am cum sa pot stopa acest lucru, trebuie sa fac ceva in privinta asta, pentru a nu o lua razna, ceva productiv in acelasi timp, trebuie sa alerg cu o motivatie, si ea este exact sub ochii mei.
               Stiu foarte bine ca el se bucura ca am ales sa particip, desi el nu putea si ca se va bucura de cursa mea, ca si cum ar fi fost acolo. Adorm mai mult pe sarite, cu multe ganduri ce-mi jucau in  cap, asemenea unor molii. Ma trezesc cu mintea aflata intr-un haos total, sunt multe ganduri ce alearga liber, fiecare cu o constiinta proprie. Le asez frumusel pe foldere, le pun o parola simbolica si doar pe unul il las liber.
              Cu el, ma indrept timid spre start, ca un scolar in prima lui zi de scoala, ma uit in jur, vad oameni cunoscuti, aceeasi atmosfera electrizanta, dar stranie in acelasi timp.Simt ca sunt un strain, acolo undeva de prima data m-am simtit ca in sanul unei familii, e un sentiment ciudat pe care incerc sa mi-l infranez si sa-l inlocuiesc cu ganduri bune.
              Ma salut totusi cu cei cunoscuti, schimbam cateva vorbe, lumea ma intreaba de Dragonu, mie- greu sa mai dau alte explicatii si punctez doar ca e bine si in curand ni se va alatura si el la concursurile ce vor avea sa vie.
             Imi bag castile in urechi si pornesc tare, nu ma mai gandesc la nimic si pur si simplu trag. Mintea imi e goala dar in acelasi timp, plina de ganduri ce nu-mi dau pace, vreau sa ma mint ca sunt ok si sa inerc sa ma concentrez putin la cursa, altfel risc sa ma accidentez.
              Urcarea spre Magura o alerg integral, fata de anul trecut cand ma taram ca un melc iesit la pensie…. o alergam de nervi, ce se transformau in ura, in neputinta….. 
                 Desi nu era bine, simteam ca asta e lucrul indicat pentru a ma calma si asa a si fost. Ajung la table foarte repede, in fata lui Tale, care ma atentioneaza ca am plecat prea tare.
               Urmatoare portiune alerg in spatele lui, insa pe urcare se duce foarte tare si nu-i pot tine ritmul, raman doar eu si gandurile mele, putin mai pasnice de aceasta data. Urcarea e aceeasi ca si cu un an in urma, o urc parca totusi mai bine, experienta cumulata isi spune cuvantul , iar oboseala nu ma mai ajunge atat de rapid. Ajung in creasta, cobor pe aceleasi corzi montate de catre salvamontisti, si ma indrept spre Marele Grohotis. 
                  Pe o coborare, mi se pune o crampa, moment in care o pierd din vizor pe Daniela Marin; ea era iepurele meu din moment ce Gianina era in concediu maternal. Un concurent imi da o pastila ceva si se ofera sa-mi faca un masaj, ii multumesc si alerg mai departe. Ajung rapid spre Spirlea si plec rapid spre Plaiul Foii.
              Acolo ma hidratez, mananc ceva si pierd destul de mult timp; imi fac strategia pentru Diana, o strategie pe care o discutasem de atatea ori cu Dragonu, iar el nu este aici sa ii dam in cap “prostituatei”. Am sa o fac eu si pentru el, asa ca o toc marunt, marunt, plin de ura si frustrare. 
Constat ca nu mai e asa de urata ca si anul trecut, ori strategia a dat roade ori am crescut mai mult decat ma asteptam. Ajung la Coltul Chiliilor cu destul de multa energie, asa ca imi permit sa mai stau nitel acolo.
            Plec si pe ultima portiune, pe o coborare care parca nu mi-o mai aduceam aminte, dau in asfalt, vad fete cunoscute si trec linia de finish in 5:32, cu o ora mai bine ca la prima experienta si cu un loc 59 la general, clasamentul aici .
             Simt o usurare, dar nu ma pot bucura ca alta data, caldura ma moleseste, atat cea de afara cat si cea a imbratisarilor primite de cativa oameni dragi. Ma uit dupa Dragonu, si el nu vine, stiu ca nu vine….insa eu totusi ma uite inspre linia de finish, asa eram obisnuit.
             In asteptarea Focii si a Ionelei, sunt uitat pe un scaun, la punctul de alimentare de la finish, manacand placintele de zor, facute de voluntarii din Zarnesti. A fost un moment placut, ce mi-a ramas in cap. De fiecare data cand mananc o placintica q mere, ma gandesc la MPC.
             Seara iau parte la festivitatea de premiere, pun la cale cu Lucian un mic discurs in cinstea Dragonului, si propun ca fiecare sa-mi dea un autograf pe un tricou, pentru a i-l face cadou. Lumea se arata foarte receptiva si curand umplu tricoul de mazgalituri de la oameni dragi, atat mie cat si lui. Ma gandesc ca astfel ii voi mai aduce un zambet in plus si o motivatie in plus, pentru a se recupera mai rapid. Tale a avut si el o motivatie pentru Mpc 2011.
            Mpc 2011, a fost un concurs trist, din punctul meu de vedere, insa in acelasi timp, unul plin de speranta si siguranta, ca el va fi bine si vom face iarasi tot felul de nebunii, care ne sunt caracteristice.
                Si asa a si fost, Dragonu si-a revenit total, si a revenit iarasi la pasiunile sale si alearga si astazi pe la toate concursurile montane, cine vrea poate sa vina sa-l vada , cine nu sa stea si sa rabde:).( ma gandeam la un finish asemenea basmelor, mi se parea unul foarte indicat ) .
             2011 a reprezentat pana la urma un an bun, mai bun decat m-as fi asteptat, plin de concursuri, in care am acumulat cunostinte noi si experinete placute, am cunoscut oameni cu povesti interesante, alaturi de care voi porni in 2012, in multe aventuri, care mai care mai nebunesti.
          
Advertisements