Piatra Mare – 25 februarie 2012

                 Dupa o iarna plina de catarat pe gheata si dry-tooling, o iarna in care am reusit sa cunosc si alti oameni faini,  in care Dragonu’ a tras pe dreapta, pentru a se reface complet, resimteam cumva lipsa concursurilor de alergat. Asa ca am decis sa particip la aceasta cursa de 14 km, una spre sfarsit de iarna, insa plina de zapada.
                 Plec cu Fako si Sabina, spre Dambul Morii, locul unde avea sa se dea startul. Plecam dis-de dimineata, insa fiecare avand o alta ora in gand la care se va da startul. Ajunsi la fata locului, salutam gasca din masina si mergem sa parcam.Doar ca intre timp, se dadea startul iar noi ramasesem cu impresia ca se face vreo sedinta tehnica ceva. Ne echipam rapid si ne indreptam spre start, in alergare, pentru ca ceilalti plecasera deja, noi fiind ultimii.
                 Traseul trecea pe langa Canionul 7 scari, se urca pana la cabana si se cobora pe drumul familiar, inapoi la locul de unde am luat startul. Aerul rece imi trece rapid prim plamani, nu m-am imbracat prea gros, stiind ca voi transpira si ma voi misca greoi. Alergarea imi e greoaie, datorita lipsei antrenamentului dar si a zapezii care trecea binisor de glezne, iar pe alocuri chiar de genunchi.
                 Urcarea o fac cu rasuflarea taiata, insa imi intru in ritm si incep sa depasesc si sa ma simt din ce in ce mai bine. Mai fac conversatie cu unul, cu altul si ma bucur de priveliste.  E o senzatie placuta sa alergi pe zapada, alaturi de alti nebuni, la sfarsit de februarie.
                 Ajung la cabana, fara numar, ca nu ma apucasem sa ma inscriu, ii rog pe voluntari sa ma treaca cu o steluta, sa stie de mine, si voi plati taxa la finalul cursei.
                 Coborarea se face prin ceata, pe o portiune in care zapada prezenta o crusta, care cand iti era lumea mai draga se spargea si reusea sa te raneasca la glezne. Insa mai jos poteca era clara si alergarea devenea placuta, mai alunecam, mai luam cate o tranta, mai chiuiam…. era placut. Pana intr-un, moment in care, un picior mi s-a infipt in zapada pana la cvadriceps si m-a aruncat direct in cap.Noroc cu inertia ca altfel lucrurile puteau deveni nasoale.
                 De acolo am alergat mai prudent, insa tot mai luam cate o tranta cu adidasii mei de trail, ajung si la final, Aida ma incurajeaza si-mi face cateva poze, o salut, mai fac cate-un giumbusluc si trec linia de finish, calcand prin niste balti de zile mari.
                Apoi ma intorc sa mai stau de vorba cu ea si cu Flori, ne mai radem, mai incurajam cate-un concurent si ute asa trece o zi faina, in care mi-am adus aminte de placerea pe care mi-o aduce alergarea montana, indiferent de vremea si temperatura de afara. 
              Termin in cam 2 ore, cred, pozitia nu conteaza si nici nu o stiu, dar desi am plecat ultimul am intrecut o gramada. Organizarea sinistra, atmosfera….ioc, noroc cu noi alergatorii.
                Insa a fost un prilej bun de a incepe sezonul competitional si de a-mi mai dezmorti oscioarele dupa o iarna friguroasa. Urmeaza semimaraton Intersport la Brasov, si momentul in care Dragonu’, incepe iarasi sa alerge dupa 6 luni de pauza.
Advertisements