Ciucas Ultra Trail – 15 septembrie 2012

 107 km, 5000 de m diferenta de nivel, timp limita 24 de ore
  3 puncte acordate in vederea participarii la UTMB
  finishuita in 20:09, locul 9
              Am fost foarte incantant, cand am auzit ca Truly pune bazele primului ultramarathon individual din Romania. In mintea mea se incropea ideea ca nu vom mai fi nevoiti sa mergem in alte tari, pentru a strange punctele necesare participarii la UTMB.
              Nu am stat mult pe ganduri si m-am inscris rapid, impreuna cu Dragonu,Tale, Polo si alti temerari.Un alt lucru ce-ti dadea fluturi in stomac, era timpul limita, coroborat cu distanta si diferenta de nivel; 107 km cu 5200 diferenta de nivel si limita de timp de 24 de ore.
              Eram increzator ca ma voi incadra in limita de timp, ba chiar imi propusesem un 18 ore, insa pe atunci nu aveam sa stiu ca voi pleca in turul Romaniei pe bicicleta si ma voi intoarce cu 4 zile inainte de concurs, neavand mult timp de refacere.
              Asa ca pana in ziua premergatoare concursului, nu stiam daca voi participa la maraton sau ultra; bine in mintea mea era deja conturata ideea, insa nu eram sigur de intelepciunea deciziei si nu vroiam sa ma rup pentru sfarsitul sezonului.
              Frustrat de abandonul de la 7500, am zis ca este ocazia buna sa ma revansez si sa-mi aplic o “corectie”, quit is not an option from now on! Or “death before dnf”, mesajul printat pe tricoul Gianinei, ramandu-mi bine intiparit pe retina. Moralul imi era foarte ridicat dupa acest tur de bicla, ma simteam chiar nesperat de bine, asa ca m-am aliniat la startul celei mai lungi curse individuale din Romania. Andrei, coechipierul si prietenul meu, a ales semimaratonul, la fel au ales si Nico, Bia, Ancuta, Mitzu, Magdalena, Paxamanu’.
              Am fost foarte mandru sa vad ca au ales si ei calea aceasta si ca le-am putut fi un exemplu de urmat, macar in privinta asta:). Am plecat spre Cheia de vineri seara, cu gandul sa ne odihnim mai bine.
             Pathosul a pastrat traditia si au fost co-organizatori la acest eveniment, la fel ca si anul trecut, facand o treaba foarte buna si dovedindu-si, inca o data, implicarea si daruirea in organizarea unui eveniment, pe masura oamenilor prezenti.
             Ne ridicam kit-urile de concurs, mai schimbam vorbe cu oamenii de acolo, mai una alta si deja se face ora de somn.Mergem fiecare in camerele noastre, fiindca aveam sa ne trezim foarte devreme, startul fiind undeva la ora 8:30.
            Dimineata, mancanc ceva paste facute de Nico, ma echipez, si cu pasi marunti, ne indreptam spre zona startului. Forfota nu era asa mare, datorita faptului ca au luat startul in jur de 60 de oameni, daca nu ma insel, ceilalti avand startul undeva cu o ora mai tarziu. Multi dintre ei, au tinut insa sa fie prezenti si sa ne incurajeze, in incercarea noastra de a face o cursa buna.
            Ne uram bafta unu altuia, Tale propune sa ne tinem de el, insa nu eram prea sigur daca pot face asta, asa ca eram un pic rezervat in ceea ce priveste tactica propusa.
            Ne bagam in pluton, se da startul, siiiiiii…… se pleaca foarte tare, clasic! Nu am reusit sa-i inteleg pe majoritatea, insa mi-am zis ca-i vad lesinati cativa km mai incolo.
            Vorbisem si cu Dragonu, poate alergam impreuna cursa, ca se simtea bine si se baza pe faptul ca vin foarte obosit si ca nu voi trage tare deloc. Portiunea de asfalt trece rapid, alergam in plasa lu’ Tale, intram rapid in padure, si pe prima urcare simt ca-l pierd.
          Dragonu’ ramane si el un pic in urma si decid ca e bine ca fiecare sa traga in ritmul lui. Prima portiune a traseului imi era cunoscuta de anul trecut, de la marathon, asa ca ma bucur de ea cat se poate. Imi e greu sa intru in ritm, urc parca fara suflu, insa nu clachez.
          Tale deja a iesit din aria mea vizuala, la fel si Dragonu; pe prima urcare ma ajunge si Marius Vasilache, discutam un pic si  cadem de acord ca s-a plecat foarte tare si nu e doar o impresie de a noastra.        Pleaca si el apoi si raman singurel o perioada, vad oameni care erau in fata mea, venind tare din urma si care trag sa ma depaseasca iar, ei se ratacisera in primii km. Ciudat ca era foarte bine marcat, dar nah, efectul de turma.


                 Nu am luat parte la recunoastere, asa ca nu aveam decat 3 optiuni, fie ma tin de Tale sau Dragonu, ambele cazusera, unul plecand prea tare si altul prea incet, fie ma uit atent la traseu si nu ma iau dupa nimeni,ultima dovedindu-se cea mai inteleapta.
                 La Cabana Ciucas, Pathosul spune prezent, lucru ce ma face sa zambesc, ii imbratisez, infulec ceva si ma hidratez, pentru a ataca varful. 
       Nu stau foarte mult, urc destul de sustinut si ma simt din ce in ce mai bine. Undeva sus, mai intalnesc 2 membri Pathos, Shogo si Flavia, ii salut si merg, mai departe. In varf, mai intalnesc inca 2, Lesinata si cu Uger.
        Cobor rapid, mai jos dau de Turturica, ma serveste cu ceva apa si zambete, asezonate cu ceva poze si urari de bine. Plec tare la vale, urmez ceva curba de nivel, mai intrec si niste oameni, si ajung in cea mai sinistra portiune, spre pasul Bratocea.
               Acolo, parca erau vederi din iad, un camp intins, cat vedeai cu ochii ars si fumegand . Portiunea avea sa marcheze varful Grohotis. Imi trag rasuflarea acolo, mananc un kinder bueno, ce-l aveam in dotare si dau tare in jos. Ma mai ajung oameni, mai depasesc,  nu-mi fac probleme, cursa e lunga si se pot intampla multe. In stana Nebunu, gasesc un punct de realimentare, binevenit de altfel, apa fiind o problema de-alungul traseului. Nu stau mult acolo si plec spre barajul Maneciu. Trec printr-o poiana foarte faina, pana aici am alergat mai mereu singur, ma ajung din urma Florin Simion  cu inca un amic de al lui si alergam impreuna.
            Primesc mesaj de la Nico, a terminat si ea cu bine si ma asteapta la finish. Asta ma face sa zambesc si ii dau in continuare. Padurea ma primeste si-mi incanta simturile, incep sa simt ca abia am intrat in cursa, desi ma indreptam spre km 60.Ies din padure, trec soseaua si ajung rapid la baraj, unde ii intalnesc pe Simion Florin, Serban Chiurlea si cativa colegi.
            Ma hidratez bine, rod niste paste si niste galuste bine facute si impreuna cu Serban, plecam in alergare.
         Mai vorbim, mai una alta, mai dam si peste niste ciobanesti nemancati, la cum maraiau la noi. Scapam rapid de ei, Serban se departeaza si el si alerg o portiune foarte lunga de forestier, singur cuc.
         Inserarea se lasa, ma simt din ce in ce mai bine si ii dau numai in alergare. Pe traseu am intalnit turisti cu 4X4 ce treceau pe langa mine, si in loc sa ma scuipe, s-au oprit sa-mi dea apa si suc. Mi s-a parut un gest extrem de dragut, se vedea admiratia pe chipurile lor cand le ziceam de grozavia noastra.
        Imi aprind ”Farul din Alexandria”, primit de la Andrei, imi scot mp3-ul si trec iarasi la alergat.          Frontala isi face datoria, incep sa vad luminte la ceva departare si ma tin dupa ele. Unul cate unul, ii ajung si-i depasesc, trec si pe langa Cornel si alt grup de alergatori, si pe langa Serban ce a zabovit mai mult langa niste jandarmi, pentru a se hidrata si a-si schimba sosetele. Il ajung si pe Daniel Stroescu si ma ti in plasa lui, printr-o padure intunecata, foarte bine marcata insa, cu bratari fosforescente.
        Ajung in Valea Stanii, pe la km 88 si acolo il vad pe Tale, Marius Roca si alti cativa, stand in cur si mancand friptura, mamaliga si alte cele. Frontala imi cedase intre timp si stabilim sa ii dam ultimii km impreuna.
        Marius Roca a tras tare la incepu si s-a taiat, iar Tale, fiind un prieten bun, l-a asteptat. Urmeaza ultima urcarea criminala, spre Zaganu, pe noapte, cu ceva ceata si lipsa de chef deja. Ne mai ajung ceva oameni din urma si mergem un grup compact de 7-8 insi. Sus in creasta, ne da cu lapovita si ceata de nu vedeai la 1m, ne mai ajung inca 5 oameni si incepem sa ne orientam pe acolo. Sunam si la salvamont, da nu raspunde nimeni:)).Daca pana in creasta marcajul a fost excelent, acolo a lipsit cu desavarsire. Un grup o ia intr-o parte, jnoi intr-alta, apoi ne intoarcem dupa ei si ne ducem spre Muntele Rosu. Eu alerg cu Romeo, un bun camarad, ne-am sprijinit si imbarbatat unul pe celalalt pe ultimii 25 de km.
      Coboram destul de prudent spre cabana, de acolo ultimii 8 km si ne mobilizam sa ajungem grupul din urma. Insa nu reusim, ei terminand cu 1 minut inaintea noastra. Pe ultimii 300 de m, sprintam foarte tare si intru prin poarta, impreuna cu amicul meu Romeo in 20:09.
      Acolo ma asteapta toata gasca vesela, ma imbratiseaza si ma serveste cu sampanie. 
        Stau ce stau acolo, in ideea de a-l astepta pe Dragon’, insa frigul si oboseala ma doboara si ma retrag spre camera si spre un dus bun.
        Dragonu vine si el in 22 de ore, schimbam ceva impresii si ne bagam la somn. Dimineata mergem sa luam masa si ne indreptam spre bucuresti. Clasamentul aici si aici.
        Pathosul a avut multi reprezentanti atat in organizare si cat si la cursele de ultramarathon si semimaraton. Felicitari tuturor si sa ne revedem pe poteci de munte.
    
Advertisements