Ecomarathon 11 mai 2013

                    Ecomarathon a devenit incet, dar sigur mai mult decat un concurs pentru mine, e o sarbatoare a alergatorilor montani, o sarbatoare pe care o asteptam cu totii in fiecare an, mai patimasi, mai pregatiti si mai deschisi la suflet. Mihai Orleanu & co, au reusit sa transforme o simpla alergare pentru “bezmetici”, intr-un eveniment social, in care parca tot Moiecul de sus respira “eco”, toata lumea e partasa la acest eveniment si asta se simte in aer.
                     Ma intorc cu drag aici, iar faptul ca sunt deja la a 3 a editie consecutiva, intaresc spusele mele ( daca ma apucam mai devreme, o prindeam si pe prima, cu siguranta). Plecam de cu vineri seara, ne cazam la  o tanti recomandata de prietenul meu Tzale, nu inainte de a ne ridica pachetul de start, care si anul acesta e destul de incarcat, asa cum ne-am obisnuit deja. Salutam cunoscutii, mai schimbam cateva vorbe, zambete si ne ducem la somn. Vorba vine somn, emotiile m-au lasat cu greu sa inchid ochii si m-am trezit spre dimineata mai obosit decat am fugit la somn.
                     Am mancat nitel ne-am echipat si ne-am indreptat plini de energie si entuziasm catre zona de start. De data asta gasca alergatorilor devine mai numeroasa, Bia hotarand sa faca ei primul maraton, iar Nico, trece de la voluntar la participant ( cursa de cross ).
                     Obiectivele erau clare, sa ma bucur de cursa si de peisajele ce mi se astern in cale si daca se poate sa-mi bat timpul de anul trecut 5:35, ar fi excelent.Drept urmare, am ales tarcul ce mi e potrivea cel mai bine, nevoilor mele:P

                    Anul asta, Ecomarathonul a ajuns la 1200 de participanti, la ambele curse, la maraton oprindu-se putin sub 500, o cifra impresionanta, indeajuns sa te faca sa ti se ridice parul din cap si sa tremuri de emotie. Se da startul si se pleaca, tare, f tare, poate unii manati de participarile unor sportivi de talie internationala sau pur si simplu de feeling-ul de moment. Am incercat sa plec cumpatat, insa primii 4 km de asfalt, ma imping spre pacat, si incep sa depasesc, cu gandul sa ajung la pod si sa nu stau la coada.

                     Mi-am invatat lectia, si de data asta prefer sa merg mai alert pe urcare, decat sa ma rup de prima data; zis si facut, totul merge bine asa ca pe prima coborare, rup ritmul si ii dau mai tare. Nici nu stiu cum zboara timpul, corpul ma asculta, mai zambesc la un fotograf doi, mai admir un peisaj, mai ocolesc o balta.

                  Urmeaza si ultima parte a buclei, o coborare destul de abrupta si tehnica, insa ma descurc pe ea si ajung intr-un timp, care m-a uimit si pe mine cand l-am vazut la aproape o saptamana dupa cursa: 1:19, mult prea tare, dupa cum voi simti pe pielea mea.

                                      Ma hidratez bine si plec destul de rapid, mare greseala, pentru ca la tipul scos pe prima bucla, aveam nevoie sa mai stau si sa si mananc ceva, dar deh” , din dorinta de a alerga mai repede am inghitit galusca. Prima urcare merge bine, alerg o buna parte cu Lucian Liteanu, cand eu in fata, cand el.

             Coborarea spre Cheile Gradistei vine firesc, incerc sa nu-mi fortez gleznele, asa ca ii dau cu grija, jos il salut pe Mihai, mereu pregatit cu un zambet sincer pentru fiecare, il salut si ii dau pana la checkpoit fericit.Acolo o mica hidratare si incep cea mai grea urcare a cursei, deja caldura devine incet, incet inamicul meu, prefer sa nu o las sa ma macine. Tzale ma ajunge si el din urma, urcam impreuna, depasindu-ma undeva spre finalul ei. Il ajung sus la complex Cheile Gradistei, ma hidratez si plec mai departe, inca o greseala, iar nu am mancat nimic, am mers doar pe rezerve proprii si apa. Motorul nu mai trage asa tare, desi eu am impresia ca merg bine, trece si Marius pe langa mine, dar eu ii dau in continuare increzator.

                   Il pierd pe Tzale pe undeva la sfarsitul buclei 2, termin in 1:49.38, aici imi da 5 minute. Urmeaza ultima bucla, ma hidratez si plec in urcare, parca ma misc nitel in reluare, ma simt deshidratat, desi mai devreme am baut, semn ca nu suficient, ma intalnesc cu Nico, Magdalena, Pong si Bitzu pe prima parte, cer apa in disperare si beau cu nesat, degeaba. Mai alerg putin, iar mi-e sete. Cer apa la fiecare  omulet, fotograf de-l intalnesc pe traseu, si ei se conformeaza, le multumesc pe aceasta cale.

Am ales sa renunt la maieu pe ultima bucla, pentru o mai buna aerisire si pentru ca incepuse sa ma incomodeze.
                   Daca pana la bucla 2, cursa mea ar fi putea fi caracterizata, cam asa:

                    Acum incep sa cedez usor, usor si sa-mi vina ganduri negre, mai ales cand ma intalnesc cu Alin si Gianina, si mi spun ca nu au apa. O drona ma urmareste, si-mi da senzatia ca peisajul se schimba si ca sunt in Star Trek.

                
                Dupa ce m-am asezat jos, moralul meu arata cam asa: http://vplay.ro/watch/hgr7x5t6/
min:17:11. Incerc sa ma motivez rapid si ma gandesc la Utmb, acolo va fi infinit mai greu ca aici, gandurile negre dispar precum norii grei de dupa ploaie, ma ridic si continui pana la Bisericuta, un alt punct de alimentare.

                 Crampele ma incerca, insa le cunosc strategia asa ca slabesc ritmul cat sa nu apuce sa ma ia, ajung la punctul de hidratare, zabovesc cateva minute si ma hidratez bine, torn pe gambe si parca ma simt mai bine, plec increzator insa cu ceva semne ca ma incearca iarasi niste crampe, in cele din urma ma parasesc de tot si reiau cursa mai sprinten, bucurandu-ma de coborarea ce urmeaza si gandindu-ma ca voi fi ok in cele din urma.
                 Pe coborare alerg cu Ionut Visoiu, care zicea el ceva de 5 ore, ca vrea sa termine sub, eu renuntasem la ideie tinand cont de ce am patit pe bucla 3, cu stari necontenite de voma si deshidratare, insa brusc mi-a incoltit iarasi ideea in cap, uitasem total de timp si ma simteam mai bine.Si atunci mi-am zis, what if…. Dau coborararea mai repede, alerg forestierul integral si maresc distanta intre noi, ling 2 pahare de cola si 2 de apa si abordez urcare spre Gutanu’, Killian style, mainile pe genunchi si trag, pana sus nu ma opresc si bine fac, depasesc ceva concurenti si mi mai ridica moralul.
                 Coborarea e in viteza, reusesc sa mentin ritmul si nu vad urmaritori in spate, doar in fata mea inca unul, pe care reusesc sa-l depasesc pana la final.
                    Ma uit la ceas, 4:58, obiectiv indeplinit, desi tactic era loc de mult mai bine, pentru anul viitor imi propun un 4:35, sa vedem ce iese.Ma clasez pe 47/418.
                    Nico a terminat si ea in 1:55 prima bucla, Tzale a reusit sa mi mai fure 20 de minute pe bucla 3, enorm de mult, Dragonul ajunge si el in 5:20, se pare ca berea aia se raporteaza pentru urmatorul concurs:), prietenii tiu de ce.
                   Bianca termina si ea in 8:15, primul ei maraton, sunt foarte madru de ea si sper sa o tina tot asa de acum incolo, o bariera s-a spulberat, dupa cum am zis totul e i capul nostru, noi ne stabilim limitele.
                      Apoi mergem iarasi in curtea centrului de ecologie, unde suntem tratati cu ospitalitate, mancam pe saturate, ne hidratam, schimbam impresii, legam prietenii si rememoram punctele tari ale cursei.
                      O editie pe cinste, un concurs ce-mi vine ca o manusa, o atmosfera, ce rar mi-a fost dat sa vad, un eveniment gandit clar pentru alergatori. Ma bucur ca pot lua parte la asa ceva, felicitari organizatorilor, voluntarilor, participantilor, sa ne revedem la cat mai multe editii si sa nu uitam sa conservam locurile prin care alergam, sa ne putem bucura cat mai mult de ele. Ecomarathon si zona Moieciul de Sus, tinde sa se transforme intr-un loc de poveste, haideti sa-i pastram aerul mistic.
                     Weekendul se incheie in Zarnesti, la catarat, alaturi de prieteni, ce poate fi mai frumos de atat?
Advertisements