Hercules Marathon -1 iunie 2013 – maratonul maturizarii

            Iata ca am ajuns si la editia a 3 a; un concurs la care vin de fiecare data cu drag si la care aveam de luat o revansa. Umplem Dragon mobilul si ne indreptam spre Baile Herculane de vineri dimineata. Drumul e lung, dar frumos, fiecare loc imi trezeste amintiri si ma duce cu gandul la editiile precedente.
            Ploaia e o traditie la acest concurs, asa ca nu se schimba nimic nici de data asta, suntem amenintati tot drumul si numa ca nici nu ajungem bine la fata locului si ne si uda nitel; dar suntem bucurosi, suntem in locul in care lumea nu s-a degradat atat de mult, oamenii sunt faini iar locurile iti ”zdruncina” mintea cu frumusetile sale.
            Ne ridicam kit-urile, ne vedem cu lumea, facem un pic si pe voluntarii si ii ajutam pe “ alternativi” la carat diverse chestii, apoi suntem rasplatiti cu pasta party. Eu cam sunt restant la somn, deh, daca in facultate sau master nu am avut:), asa ca pe la 9 juma inchid ochii si ii mai deschid la 7  jumatate. Uitasem cat de bine e sa dormi la cort si sa iei din energia pamantului, energie nu pneomonie ca altii:).
            Emotiile pun stapanire pe mine, mai ceva ca foamea, dar curand cea din urma biruie, asa ca ma apuc sa potolesc “motorasul” si sa bag ceva acolo, ca va trebuie sa ma poarte 45 de km si sa toarca precum o pisicuta.
            Ma echipez repede, decid in ultimul moment ca voi alerga cu un bidonas in mana, cu ceva energizant de la hi5, am zis sa incerc iarasi, plus o geaca impermeabila, pe care am avut proasta inspiratie sa mi-o agat de incheietura mainii.
            Fituica e un element nou la mine, asa ca o plasez strategic in mana, doar ca de data asta nu mi-e frica sa ma uit la ea, de teama ca ma va da proful afara, nici nu ma inrosesc cand ma uit la ea, ba chiar e indicat sa fac asta, deoarece imi va aduce rezultatul dorit. Un plan de bataie, o strategie gandita de Marius, pe baza conditiei mele fizice si a potentialului meu. Ca idee, anul trecut am scos 5:50, in urma cu 2 ani: 6:50, anul asta, obiectivul era de 5:00, unul mai mult decat indraznet, uitandu-ma ce oameni au obtinut timpul asta, anul trecut.          
            Increzator, ma aliniez in al doilea pluton, imi salut colegii, Dragonu tragea si el la 5:30, asa ca vizibil emotionati, plecam la lupta, o lupta cu noi insine, cu propriile frustrari, cu incapatanarea si indarjirea noastra, o lupta la capatul careia trebuie sa fim biruitori.
            Se pleaca…. tare, ca de obicei, doar ca ghici ce? De data asta plec incet, foarte incet fata de ce eram obisnuit, multi ar fi zis ca sunt accidentat, putini stiau ca am un plan bine pus la punct, in primii 2 km mi-am tinut suflul si am ajuns la pod in 11 minute jumatate, fata de anii precedenti, unde am tras ca ultimul catar, insa conform calculelor, am plecat tot tare, asa ca m-am cumpatat, am raportat timpul pentru Dobraia.
            Urcarea o fac in ritm moderat, iarasi neobisnuit pentru mine, incep sa-mi intru in ritm si ma incalezesc, il ajung pe Dragonu din urma, el a plecat tare si avea un alt obiectiv, ii transmit sa o lase mai usor, mergem unul in plasa celuilalt, insa ne pierdem pe drum.
            Ajung la Dobraia cu 3 minute mai inainte decat trebuia, sunt in grafic, ma hidratez si ii dau mai departe, pe drum dau de Paula, alergam un pic impreuna,….ne pierdem. Ma simt excelent si increzator, ajung in Bogaltin in 1:54, cu 4 minute mai bine, ma hidratez bine si plec iarasi mai departe. Incep prima urcare, in cap in vin amintiri din editiile precedente, unde am alergat excelent pana aici si m-am taiat apoi, compromitand restul cursei.
            De data asta am un plan pe care vreau sa-l urmez “diabolic”, vreau sa vad daca strategia e realista, incep urcarea, il ajung din urma pe Pepi, trec in fata lui, merg mai bine, pun mainile pe genunchi si imping, termin prima portiune, ajung in Cracul Ciumernea, ma hidratez si plec iarasi, mai ajung 2 oameni pe urcare si ajung in sa in 2 ore 40. In fata ochilor peisajul e superb, “plaje” intinse de verde, cativa cai ce-mi inspirau libertate, gandurile mi se amesteca si uit de tot….. pana ajung in checkpoint, mi se spune ca urmeaza o coborare lunga, o ploaie marunta incepe, nu-i adu importanta, geaca de ploaie se transforma in accesoriu la mana mea, decid sa nu o iau pe mine si bine fac.
            Sunt incarcat de energie instant, dau drumu la picioare si alerg cat pot de bine, portiunea din creasta e dificila si tricky, te poate arunca in cap instant daca esti nesabuit. Ajung in padure, ma simt bine, alerg singur, doar eu si gandurile mele, ajung la Inelet la fix, 3:40, am timp sa ma hidratez si sa continui strategia. Sufeletul meu se bucura, totul pare sa mearga, sa aibe un sens, treb sa ajung la Dobraia pana in 4:37. Urmeaza o scurta coborare si cateva urcari, ajung destul de repede la Prisacina, insa in grafic, de acolo pana al Dobraia mai urmeaza o urcare destul de sacaitoare, o abordez ceva mai rapid si trag de mine.
            Ajung in timp util, emotiile dau navala si se duc in picioare, se transforma rapid in energii pozitive, corpul se cutremura la gandul ca e sansa mea si ca voi incheia o cursa perfecta, din punct de vedere tactic, creierul se inunda cu adrenalina si…. dau drumul la picioare.
 Putina noroiala, kilometrii trec, ploaia ma intampina iarasi, trec de km 43 si mai am aproximativ 10 minute din timpul stabilit, o idee imi intra in cap, pot scoate sub 5, chiar si cu un minut, numai ca o aroganta asa, fortez, trec linia de finish…..4:59.
            Mi se da medalia, Alin ma felicita, locul 13 general, 5 la categorie. Tale ma felicita si e placut surprins de cursa pe care am facut-o, am ajuns cu 8 minute dupa el, toata lumea ma felicita si constat cu stupoare ca intr-adevar trebuie sa fiu mai cumpatat si lucrurile ies, a fost momentul in care mi s-a confirmat ca fara strategie, nu prea merge.Trebuia sa ma dau de multe ori cu capatana de prag pana sa inteleg asta, desi multi mi-au zis asta de nenumarate ori.          
            Paula vine si ea in 5:22, Dragonul 5:40, multumit si el de timp, Tudor un 6:09 un personal best pentru el, felicitari. Bitzu si Magdalena sunt si ele multumite de timpul scos la semi, suntem toti fericiti, rontaim cate ceva, ne hidratam bine, stam la premiere, mancam ceva in oras si ne relaxam la cloaca, o binecuvantare pentru corp. 
Ne relaxam acolo, cu gandul ca a 2 a zi vom face o tura de refacere pe Cheile Tesnei. Adormim bustean si ne trezim a doua zi pe la 8 si ceva, manacm un pic, ne strangem o gasca mare de oameni faini, in jur de 30 si plecam.
            O tura frumoasa, in care s-a ras, ne-am bucurat de peisaj, am vizitat o stana autentica, unde am fost primiti cum se cuvine, cu branza si lapte de oaie, ne-am relaxat la soare si am socializat unii cu altii, departe de griji, de aglomeratie, de ciumpalaci, o tura in care fiecare din noi s-a simtit in elementul sau.
            Un weekened inecheiat fain, la restaurantul nostru preferat, un weekend plin de traditii si obiceiuri pe care ni le-am desprins si pe care ni le dorim sa le continuam si anii ce vor veni. Felicitari echipei ”alternative”, voluntarilor, participantilor, care au ales sa vina in acest colt de lume. Indiferent ce se va intampla, vom continua sa venim aici, in aceasta perioada si sa fim “herculesi”, macar o data in an. Ne redevedem la RTR.

Advertisements