Marathon 7500 – sub semnul ciorii

Marathon 7500 -sub semnul ciorii
                             Nu este o gluma si nici un articol plin de rasism; asa cum altii au renascut ca Pasarea Phoenix, din propria cenusa, asa pot spune si eu ca am revenit in cursa datorita glasului unei ciori.
Ajunsi la editia a V-a, dupa 2 editii consecutive, in care Dragonul&Marmota au bifat un succes si un abandon, iata ca pornim la drum, mult mai bine pregatiti (zicem noi) si cu un plan pus la punct, cu gandul de a ne lua revansa si a scoate un timp mult mai bun. Dupa o saptamana plina de tachinari cu Marius ( echipa rockbird avec Paula), in care ne intepam unul pe celalalt si puneam pariuri care ajunge in 40 de ore, iata-ne ajunsi la Pestera pentru a lua startul marii provocari.
                        Aproate lovit de masina cu o 2 seri inainte si ajuns in cele din urma cu ambulanta la spital, datorita unei complicatii la stomac, ma incapatanez sa iau totusi parte la acest concurs, fortandu-mi norocol. Ma imprietenesc repede si sunt f entuziasmat de noul meu rucsac de la ultimate direction si sunt nerabdator sa ma bag la somn si sa vina dimineata pentru a-l testa. Am ajuns acolo alaturi de Tale, Lush si Vlad ( acesta din urma ajutandu-ne cu mancarea la Vf Omu).
                       Pregatesc rucsacul de cu seara, constat ca incap foarte multe in el, desi e destul de mic si compact si se mai aseaza si bine pe mine. Somnul la cort a fost un pic agitat, m-am cam trezit in toiul noptii de cateva ori, murind de sete. Dimineata ne echipam, optez pentru pantaloni lungi si o bluza lunga, fiind destul de racoare si mizand ca ma va ajuta atunci cand va veni noaptea. Emotii, agitatie, muzica antrenanta si un start mult mai lejer ca in ceilalti ani. 
Plecam incet, mizam undeva in jur de 24 de ore asa ca trebuie sa fim cumpatati. Stomacul protesteaza nitel, dar nu zic nimic de la inceput, cu gandul ca poate trece. Prima urcare pana pe Vf cu Dor, nu ne pune mari probleme, ne hidratam putin si dam mai departe spre Poiana Stanii, aici incepe calvarul pentru mine, stomacul incepe sa ma doara din ce in ce mai tare, iau un dicarbocalm, slabesc ritmul, aproape mergem, iar incerc sa reiau, durerea nu ma slabeste. Ajungem cu chiu cu vai in CP2, beau apa, dau sa urc, aceeasi durere acuta, urcarea e un chin, trag de mine, il vad pe Dragonu descumpanit, ma pun undeva in poteca si zac minute bune, incerc sa merg nu pot, trec echipe pe lnaga noi, toti incearca sa-mi dea o mana de ajutor, degeaba, nimeni nu are ce-mi face, se opresc toti, si Paula si Tzale, dar nimic nu pare sa ma ajute.
                          Dau la rate undeva in afara potecii, incerc sa continui la deal, nu mai merge, ideea unui alt abandon se contura deja in mintea mea, Dragonul pare sa fie resemnat, insa nu am ce face, nu mai pot merge. Convenim ca eu sa raman sa ma linistesc si el sa mearga inainte spre Pestera pentru a lua masina si a anunta abandonul. Durerea era atat de mare incat nu ma mai gandeam la nimic. Ma pun in iarba, langa o bancuta, zac in agonie, somnul ma cuprinede, sunt acoperit de ceva nori, cateva musculite bazaie asupra mea ( zici ca eram cadavru ), aveam o stare confuza, nu stiam de visez sau nu, insa stomacul parea sa ma fi lasat, nu stiam cat dormisem, am auzit doar icnetul unei ciori deasupra mea, am deschis ochii, in mintea mea s-au facut niste conexiuni ( Paula, o buna prietena, obisnuia sa scoata sunetul asta in perindarile noastre prin munti) , atunci parca m-a lovit ceva, ideea abandonului incepuse sa mi lase un gust amar, in minte mi-a venit imaginea Dragonului care era resemnat. Am deschis telefonul, l-am sunat, era la Piatra Arsa, anuntase abandonul, moment in care am zis ca trebuie sa “dezabandonam”, vin spre el.
                            Eram penultima echipa dintr-un total de 60, ajung la Piatra Arsa destul fresh, plecam de acolo in jur de 10:50, urmeaza o coborare faina pe Jepii Mari. Simt entuziasmul Dragonului si dau semnalul de lupta, e timpul sa recuperam ceva, abordez coborarea binisor, nu mai simteam dureri, doar ca Dragonul simte un pic de oboseala, mai facem schimb de locuri, depasim ceva echipe, trecem si de Alexandra& Dragos, care erau surprinsi si bucurosi ca mi-am revenit, tinand cont de starea in care ma vazusera. Ajungem la cp4 Intre Jepi, mancam putin, ne hidratam si plecam. Din nou Dragonu’ acuza o lipsa de energie, baga un gel, activator, pare sa se miste, doar ca efectul trece repede. Mai depasim ceva echipe, insa ii apar niste blocaje musculare, da-i cu magneziu, slabeste ritmul, ceva masaj….nimic. Ajungem putin mai sus, ne astepta Balan, ii da si el un magneziu, nu-si face efectul. 
Ajungem f tarziu la Babele la cp5, in cam 3 ore, Dragonu avea inca dureri, pana la Pestera ;la cp6 mai mult am mers si eram decisi ca nu aveam cum sa terminam intr-un timp ok. Servim ceva pepene acolo, i se face un masaj, ia un anticarcel, muschii nu par sa se relaxeze, dupa lungi dezbateri, abandonam….era deja 3 si jumatate si noi nu ne miscam, riscam sa depasim cele 40 de ore limita daca problemele continuau asa ca am decis ca e cel mai ok sa o lasam balta. Ne simtim frustrati amandoi, incercam sa ne incurajam ca decizia e cea mai inteleapta ( in gandul meu se naste ideea ca eu am fost principalul vinovat, am pierdut mai mult de 2 ore jumatate din cauza stomacului, apoi am tras un pic tare de el, iar le mi-a tinut isonul vazand ca ma simt mai bine si asta ne-a costat).
                           Nesuportand ideea abandonului si a statului in tabara, pentru inca un an, decid sa plec singur si sa termin cursa in 24 de ore, asa cum imi propusesem initial ca echipa, un obiectiv mai mult decat indraznet, luand in considerare peripetiile de pana acum.
 Nu m-am gandit o clipa ca stomacul imi poate face prob iar, eram doar increzator si plin de frustrri. Dragonul imi lasa ceasul si o frontala si undeva la ora 16:00 plec din cp6, ajung  prima data la Omu cp7(17:08 ), acolo era Vlad, ma astepta cu mancarea, comunic celor de acolo ca voi continua singur, mananc ceva si-i dau la vale. Niste capre negre ma intampina, speriate probabil de un tampit ce alerga la vale, incep sa depasesc echipe, ajung la Diham, cp8  la 18:24. Acolo sunt anuntat ca si Alex Popa, continua singur si are vreo 20 de minute in fata. Plec increzator, pe traseu depasesc vreo 4 echip, printre care una de danezi, discut nitel cu ei, plec mai departe. Pana spre Prepeleag, ma intalnesc si cu Pif& Hercule, bucurosi si ei sa ma vada intr-o stare mai buna si urandu-mi succes. Dau iarasi cu ochii de Balan, in cp 9 (19:55) la Prepeleag, rontai cate ceva si plec mai departe. Mai sus il intalnesc si pe Alex, care isi exprima dorinta de a face echipa si a incerca sa terminam amandoi
                           Urcam amandoi Bucsoiul si ajungem la Omu pentru a doua oara pe la 21:50, ne alimentam bine si plecam spre Ciubotea, trecem la geaca si frontala, balaurim nitel, coborarea e f tehnica si urata, incerc sa nu l las pe Alex in urma, acuzand ceva oboseala asa ca ma potrivesc ritmului sau. Ajungem in cele din urma la Bran cp11, pe la 1 fara 20. Ni se mai alatura si alte echipe, rontaim ceva supa si paste si plecam mai departe. Urcarea pana in Valea Gaura, trece prin Saua Polite, o urcare destul de lunga si inferanala, care pare sa nu se mai termine, suntem vreo 4 echipe care ajungem in acelasi timp acolo, Alex vrea sa doarma si suntwem nevoiti sa ne despartim, nu vroiam sa risc sa mi racesc muschii sau sa ma apuce iarasi stomacul.
                          Decidem amandoi ca cel mia bine e sa vina cu alta echipa si sa nu faca urcarea singur. Plec de acolo in jur de 2:30 noaptea, frigul patrunde in oase, bluza mea de dedesubt e uda, urcarea e greoaie, ma despart de grup, vazand o frontala ceva mai sus si decid sa o ajung. A fost un fele de fata morgana, cu cata trageam mai tare cu atat mai mult se indeparta. Urcarea e in terese si mi dadea impresia ca se afla aprope insa erau mult mai sus. Ajung pe o ceata de nu vedeai la 2 pasi in poteca ce ducea spre Omu, vin si Pif&Hercule, gasim poteca impreuna si ajungem in cp 13 pe la 4:50. Mancam iarasi, ne hidratam, ceata se ridica, insa frigul e napraznic.
                          Fiind f frig, reiau alergarea si ma despart de ei, mai depasesc inca 2 echipe ajung relativ repede la refugiul Batrana, urmeaza coborarea spre Gutanu, ajung in cp 14 pe la 6:46 dimineata, depasesc deja 24 de ore dar nu ma mai gandeam la asta. Nu trecusera decat 12 echipe, plec tare spre Saua Strunga, ultima urcare, ajung in jur de 7:45. Urmeaza inca o coborare, ma intalnesc pe drum cu Gica, se ducea dupa ciuperci, ma anunta ca luase locul I, il felicit si plec sa termin cursa. Ma intampina si Dragonu, trec linia de finish dupa 26 de ore si 37 de minute.
                         A urmat un moment de eliberare, am stat putin la povesti cu Marius, care a obtinut locul I la mixt cu un timp de 21:49, felicitari si lui si Paulei; am mancat nitel si am plecat spre ploiesti apoi spre Galati pentru a o vizita pe Ancuta.
                       Am esuat ca si echipa insa am renascut ca si om, felicitari Dragonului pentru rabdarea de care a dat dovada si pentru faptul ca a reusit sa continue o parte din cursa desi avea dureri, tot respectul.
      Urmeaza un set amanuntit de analize, ceva regim si Ultra Trail Du Mont Blanc (168 de km cu 9500 diferenta pozitiva de nivel), sper sa las problemele in urma si sa ma bucur de o cursa la care visez de foarte mult timp. See you on trails!
Advertisements