Maraton Piatra Craiului 02-11-2013

                        Iaca am facut 4 anisori….de Maraton Piatra Craiului, ce credeati? Ce-i drept am multe momente in care ma comport ca si cum as avea aceasta varsta. 4 ani de Mpc, de alergare montana, de prieteni noi, de amintiri frumoase, de munca, transpiratie,darjenie si…..4 ani de prietenie frumoasa, Dragonu & Marmota, o prietenie ce s-a consolidat avand la baza acest concurs, acesti munti frumosi si daca sap mai mult, ajung la un om: Lucian Clinciu, el este omul care a facut legatura cu tot ce am spus mai sus…cum ii pot multumi acestui om? Facand ceea ce ne-a inspirat, respectand valorile pe care le promoveaza, luand parte la aceasta hora a bucuriei an de an, o hora ce era sa se transforme intr-o “bulgareala”, putin mai lipsea sa avem o editie de Mpc ca de Craciun; unii au avut-o….
                        Revin cu bucurie an de an, mai calculat as spune, mai matur, dar cu aceeasi bucurie pe care am avut-o in 2010 si cu ambitii mai mari. O sarbatoare generala la care iau parte din ce in ce mai multi, si nu vorbesc doar de alergaretii nastrusnici, care iau Piatra Craiului la picior, unii in alergare, altii mai agale, altii cu echipamente mai profi, altii mai colorati imbracati, altii pur si simplu mai aproape de costumul lui Adam (am trecut prin toate fazele de mai sus si trebuie sa recunosc ca ma simt cel mai bine in ultima varianta, si am inceput incet, incet sa  adopt ca un stil), ci de voluntari, localcnici, turisti… toti dau culoare si energie acestui eveniment, se implica sa ne fie noua bine si sa ne ofere momente de neuitat si sa ne determine sa revenim an de an.
                        Cu asta asemuiesc eu MPC-ul, e putin, e mult? Pentru mine e suficient…
                        Fac rezervare din timp in Zarnesti, urma sa ni se alture si Tzale cu Lush si Nico, sa ni se alature?cui? Mie si Dragonului, normal, n-am zis ca formam o echipa; e mai mult decat o echipa daca stau sa ma gandesc, putine sunt locurile in care nu am fost impreuna, muntii pe care i-am strabatut, provocarile la care am raspuns, ideile se nasc aici…( se pare ca Dragonu are ceva antecedente cu “Fabrica de vise”).
                        Plecam de cu vineri dupa-amiza, mai bine zis seara, ca la 4 deja dadea sa se stinga lumina; drumul…….sa ma fut in el, mai bine luam bicla, am facut 4 ore… no comment. Luam parte la sedinta tehnica, anul asta traseul a suferit inca o modificare, ne reintalnim cu cei cunoscuti, zambetul fiecaruia ma calmeaza, glumele, incurajarile, emotiile, atatea “condimente”, cum sa nu iasa o “mancare “ pe cinste?
                        Ne refugiem in barlog devreme, nu inainte de a manca ceva si de a ne mai intepa unul pe altul, cu asa zisele pariuri facute intre noi, prietenii. Pe Tzale am zis ca-l fac anu asta, Dragonului am zis ca-i dau o ora. Nu sunt chiar atat de arongant, nu ma intelegeti gresit, la Dragonu’ am folosit tehnica asta pentru ca am vrut sa-l “smulg” putin din zona de confort, sa traga mai mult decat o face in mod normal, chiar daca trebuie sa sufere pentru asta, e modul firesc de a creste… la Tzale, m-am bazat pe cursele de anul asta, faptul ca distanta dintre noi a scazut.. niste pariuri facute sa ne motiveze pe toti.
                        Somnul ne-a luat incet, dar sigur, ne trezim dis de dimineata sa imbucam ceva, aici fac si prima greseala, decid sa alerg in pantaloni lungi, bluza lunga si iau rucsacul de ultra, burdusit bine cu lucrurile obligatorii.
                        Intram in tarc, dupa ce se face controlul echipamentului, ne incurajam, emotiile se simt, se citesc pe chipurile tuturor ambitii, timpi, vise, mai toti isi potrivesc ceasurile, 10.9.8,7….3,2,1…. plecam, il tintesc pe Fodor, imi propusesem un timp indraznet de 4:40, neluand in calcul modificarea adusa traseului din anii trecuti. L-am ales pe el pentru ca-l stiu un tip ambitios si declarase pe fata ca vrea un 4:30, ceea ce se apropia de ce vroiam si eu. Ajungem rapid spre Gura Raului, alerg in rand cu ei, mai vine din urma si Liteanu cu Hajnal, acest “Harnazes” al Romaniei ( el a ales sa alerge distanta dintre Brasov si Zarnesti si apoi sa faca maratonul). 
Ajung in Magura, cam lipsit de vlaga, ceva clar nu mergea, ma simteam obosit iar muschii nu pareau sa ma asculte. Ipod-ul era pe terminate, cred ca mersese singur in buzunar, am fost nevoit sa-l pun in rucsac, am zis sa pastrez macar pentru ultimii 10 km.
                    Incep urcarea noua spre Folea, mi se pare lunga ca dracu, intre timp sunt depasit de Totalca, pe  Fodor il pierd, asa ca urc sustinut alaturi de Luci. Ne mai vaitam nitel, caldura ne doboara, sorb constiincios din bidoane, doar nu le-am carat degeaba dupa mine.
                        La Table sunt ajuns din urma de Tzale, beau 2 pahare de apa si ii dau inainte, insa tot vlaguit, se pare ca nu e ziua mea. Pana sa incepem urcarea spre Funduri, sunt depasit de Tzale, incerc sa-i tin urma dar nu merge. Urmeaza o urcare ce ma stoarce te puteri, ajuns in creasta ii dau la vale prudent, stiind ca urmeaza o portiune mai dificila, asigurata cu franghii insa, un loc in care depasirea era si interzisa si inutila.
                        Cobor repejor si nu prea… prudenta imi blocheaza genunchii, il depasesc pe Iordache, il las si pe Luci in urma, insa sunt ajuns de Iulian Coserea, undeva pe Marele Grohotis. Aceasta coborare in urcare imi cam pune capac, imi simt picioarele ca ciocanul lui Thor, ca doi busteni, ma simt ca un umflat care abia se taraie dupa ce a bagat in el numa hamburgai asezonati cu 6 kile de cola. Ajung si la Spirlea in cele din urma, salut voluntarii si ii dau repejor la vale. Il ajung pe Iulian si alticativa concurenti si maresc ritmul pe forestier pana spre Plaiul Foii. Nu stiu timpii intermediari, ca nu am folosit ceas si nici nu s-au afisat inca, insa e putin relevant.
                        Horcai ca un “orc”, cineva imi umple bidoanele, eu ma “adap” bine, o cameramana draguta surprinde momentele, nu tocmai de glorie, si plec rapid intr-un sir de aplauze.
                        Urmeaza zombaloaica de Diana, la cum ma simteam aveam sa fiu “abuzat” in nenumarate randuri  (nu degeaba are renume de curva), o urcare crunta, ce m-a blocat cu totul. Sunt depasit, mai depasesc, urcarea pare interminabila, parca nu o mai recunosc, desi e 4 a ora cand o fac; deh, asa se intampla cand esti muci. Aud chiote de copiii,  Romania,  MPC, nu mai stiam daca alerg, sunt la stadion sau am nimerit in “iadul stegarilor”. Paula statea cocotata pe o stanca, eu ma taram ca o meduza, totul era impotiva mea. Cersesc niste biscuiti sau o bucata de paine, uitand ca aveam si eu un sandwich cu pui in rucsac, imi mai revin si maresc ritmul pana la Coltii Chiliilor. Aci  ma hidratez, fur niste biscuiti, si 2 struguri si plec in alergare. Alerg destul de rapid si mananc in acelsi timp, si surpriza…. chiar merge. 
Dupa ce termin, scot ipod-ul, si dau cat pot de rapid spre Zarnesti, mai depasesc ceva concurenti, moralul mai creste, stiu insa ca-s departe de ce mi-am propus si ma resemnez. 
Ma intalnesc si cu Mihai Orleanu, la intrarea pe asfalt, termin in 5:20 cu o plecaciune si cu rezervorul gol… Dupa fiecare editie de MPC, m-am trezit stors de puteri; aici nu vii la plimbare, aici vii sa dai ce e mai bun din tine, cel putin asa merge la mine, am trecut de mult de faza cu “ macar sa termin”, imi place sa concurez, imi place sa mi stabilesc obiective, dar nu mi place sa merg pe ceas sau sa bag geluri si alte chestii, pur si simplu nu merge.
                        Ma hidratez, mananc, stau la discutii cu Tzale, Totalca, Ilie Razvan si alti prieteni. Aflu de timpul lui Pisy Julie, 4:35…. ce pot spune, ma inclin, bravo ei. Dragonu vine putin sub 6 ore, pariul e pierdut, trebuie sa gatesc quiche cu ton:)).
                        Deh, am avut gura mare, recunosc, o iau ca pe o lectie, data viitoare voi munci mai mult si voi vorbi mai putin, insa intre prieteni, iti permiti:) A fost un sezon foarte bun din punctul meu de vedere, am crescut enorma fata de anii precedenti, asa ca ar fi o prostie sa ma supar pentru acest esec.
                        Atata timp cat imi ramane bucuria de a alerga, pentru mine e un castig… restul e munca.
Stam la premiere pana tarziu in noapte, nu inainte de a vedea niste proiectii faine despre expeditia pe Nanga Parbat si Red Bull X Alps. Luci ne ofera posibilitatea fiecaruia din noi sa ne luam randul de aplauze, anul asta sunt concurenti multi, in jur de 680, insa Luci da dovada de rabdare si calm si e decis sa nu rateze pe niciunul. O seara frumoasa, un sezon pe masura, Piatra Craiului va imbraca in scurt timp, cojocul de iarna, iar noi alergatoriine vom revedea undeva prin primavara, mai bine pregatiti, mai voiosi, cu vise care de care mai indraznte si cu energie, cat sa facem invidios si Enel-ul.
                        A doua zi am petrecut-o in Brasov, m-am intalnit cu Marius si am tras un tenis de camp la dublu, sa ne scoatem nitel alergarea din sistem. Un weekend frumos, petrecut intre prieteni, cu vreme de sfarsit de vara si cu buna dispozitie.
                        Eu il voi considera sfarsit de sezon in alergarea montana, e timp de recuperare, oblojit rani, facut planuri si povestit intre prieteni.
                        Numai bine!

Advertisements