7500 Bucegi – 18 iulie 2016

 

 

                        Ajuns la editia cu nr 6 si fiind prezenti la ultimile 4 consecutive, echipa Dragonu&Marmota venea in zona Pestera destul de increzatoare, cu temele facute si cu un elan mare, in speranta ca vor reusi sa faca undeva sub 21 de ore. Dupa 5 ani cu vreme buna, prognoza de anul asta anunta sa “mucifice” un pic treaba si ameninta sa ne ude maimutele. Plecam de cu joi seara spre Pestera, eu optand pentru varianta dormit la cort iar Dragonu mergand la cazare pentru a se odihni cum trebuie.

                        Mergem pe acelasi drum rupt in doua, cu mici tentative de asfalt, asta dupa Dichiu,  dar apoi isi arata “gaurile negre” care parca vroiau sa nu ne suga nu  doar pe noi ci inclusiv Dragon-mobilul. Dupa un drum in care ne-am simtit ca in carusel, ajungem acolo putin ametiti si dezorientati, ne ridicam kit-urile, ne radem un pic cu unii altii si ne uitam cu teama la ploaia ce ne pastea.

10419585_10152545957559886_7778120765086569304_n

Art Marcela photo:)

                        Asistam la sedinta tehnica, ca in fiecare an, una presarata cu voie buna si ceva glume dar si seriozitate in acelasi timp si apoi ne retragem care mai de care la “cotetul” sau pentru cotcodaceala de peste noapte. Adorm relativ repede, bagand emotiile in crucea mamii lor si furand o portie de vreo 4 ore de somn, asezonate cu rapaieli de ploaie, vant si ganduri nu tocmai roz. Daca plecam pe ploaie, sa vezi ce ne fute moralul sau mai rau, poate se amana startul sau se anuleaza concursul; nu aveam sa fiu departe de adevar… De pe la 4, dorm mai mult iepureste, ploaia pare sa se opreasca, ma trezesc pe la un 5 si un sfert sunand dupa Dragon si Marius. Rucsacelul imprumutat de la Marius e numai bun pentru burdusit lucrurile obligatorii si cele pe care eu le consideram trebuincioase. Intre timp rod un sandwich marca “Nicoli” ( adus tot de catre prietenul Marius), ma hidratez, bag o pastila de sare sa fie acolo si pornesc o mica incalzire catre start.

                        De mentionat ca de data asta mi-am facut temele si mi-am pregatit niste bunatati pentru echipa de suport de la Omu ( clatite, pui cu orez, parjoale moldovenesti,  ceva dulciuri si piersici). Nico mi-a preluat “mica bucatarie” plus cateva haine, motiv pentru care doresc sa-i multumesc pe aceasta cale… pare-se cum necum a fost langa mine in momentele cheie si nu ma refer doar la cursa aceasta…

                        Suntem controlati riguros la echipament inainte de a intra in tarc, lucru pe care tin sa l felicit. Din cauza frigului si a prognozei anuntate dar si pentru a optimiza rucsacelul, am optat pentru haine lungi, in felul asta aveam mai putine de carat si imi pastram temperatura corpului.

                        Ne incurajam inainte si numa iaca pornim intr-o alta aventura marca CPNT. Aveam o revansa de luat, eram condusi cu 2-1 si vroiam cumva sa stabilim egalitatea. Pornim in pluton, destul de cumpatat intr-un ritm de jogging, Dragonu avea sa conduca la coborari, eu la urcari; bineinteles vom tine cont de cum se simte fiecare si vom face modificari pe parcurs, dupa caz.

1619072_926769374016919_1686014798563289167_n

Nico photo

                        Prima urcare merge destul de bine, ritmul impus nu pare obositor iar pana la primul checkpoint, Cabana Vf cu Dor, suntem ajunsi din urma de bunul nostru prieten Zsolt, motiv bun pentru a mai povesti cate ceva si a ne bucura de o vreme numai buna de alergat. Ajungem in 55 de minute, Cornelus ne intampina si ne stampileaza “treaba”( a se citi harta) , imi reumplu bidonul cu apa si ne ducem. Pana aici s-a cam alergat cu plutonul fruntas, parca toti se temeau sa faca o miscare indrazneata asa devreme in concurs.

                      Incepem coborarea spre Poiana Stanii, de data asta mergem pe forestier si ocolim coborarea abrupta de pe partie si ajungem in acelasi timp cu primii, exact la cotitura. In cp 2, suntem asteptati de Teo si Andrei, trecem de acelasi ritual, imi reumplu bidonul baut intre timp si abordam urcarea pe piciorul Pietrei Arse sau drumul care mi-a rupt stomacul in 2 anul trecut. De data asta ma simt bine si acest aspect pare sa nu mai mai deranjeze, abordam urcarea cu incredere, bag un nutribon intre timp, ma cam palise foamea  si ajungem la Piatra Arsa ( cp3) intr-o ora .

10443132_843702515661117_3985283895090846157_o

Balan photo

                         Aici eram intampinati de o echipa de voluntari inimosi, de Florin si Bogdana care ne felicitau si ne anuntau ca primii au in jur de 12 minute in fata. Nu zabovim mult, reumplu iar bidonul cu ceva neincredere ( vezi editia 2012 in care mi-am vomitat ficatii si am fost nevoiti sa abandonam alaturi de jumatate din echipe, datorita apei).

                        O luam din loc si il las pe Dragon in fata sa dicteze ritmul la coborarea pe Jepii Mari, care nu dureaza decat 50 de minute, pana in cp4 aka Busteni.

1907821_843702542327781_8895638853830179090_o

                           Ne alimentam cu niste rosii si cascaval, ceva paine, luam apa la noi si incepem prima urcare mai dificila spre Babele, locul in care anul trecut Dragonul a fost atacat de o”haita de crampe” si l-au lasat fara de ce avea mai de pret, “ energia si motivatia de a continua aventura”. Dupa ce scapam nitel de vegetatie, suntem intampinati de Balan iarasi, care parea sa se afle peste tot, ne facea niste poze ce aveau sa devina de colectie si ne incurajeaza  sa tinem ritmul ca o ducem bine.

10562518_843707138993988_438676705802712926_o

Balan photo

                    Vremea parea sa tina cu noi momentan, am zis “parea”. Pana in Caraiman suntem intampinati si de Ionut Visoiu, batem cupa si ne indreptam in ritm alert catre cp5 si anume Babele. Facem urcarea in o ora si 50 de minute, ne luam stanchila si ne tiram spre Pestera.

65974_10204183867067301_7830147847569508340_n

Dragonu se simte bine si e tot ce conteaza acum, coborarea o facem alaturi de Iacob si Podariu si in numa 20 de minutele ne trezimin cp6 , rozand la banane si cascaval de zor, ca niste sobolani infometati.

1977162_723200421078882_8490752275155810743_n

                        Aici suntem intampinati si de Marius, ne mai sfatuim nitel, il las pe Dragon sa-si incarce bateriile, facem schimb de rucsaci deoarece al lui era mai greu, aveai impresia ca si a luat un troler cu el si dupa 5 ore si 40 de minute de la start si in jur de 32 de km, o luam din loc spre prima urcare din “trilogia Omu”. Urcarea o facem impreuna cu Gica si Pepi si alaturi de niste nori ciumpalaci care pareau sa rada de noi la fel ca Mutley. A fost primul moment in care Dragonu mi a zis ca nu prea are energie si recunosc ca m=am ingrijorat un pic, am mai slabit ritmul si l-am lasat sa-si revina. In cele din urma, ploaia ne a dat o mana de ajutor si s-a pisat pe noi la propriu…. dar nu cald asa cum se obisnuieste, ci rece si crunt, ne biciuia corpurile chinuite de effort si parca ne facea in ciuda sau vroia sa ne testeze indarjirea sau varianta mai aproape de adevar, avea sa ne arate cat de mici suntem si ca fara voia naturii nu facem nimic.

                        Ma simteam ca Noah pe Arca, numai ca eu eram pe ale mele picioare, ud pana la maimuta si mergand ca un soldatel teleghidat, cu gandul sa ajung odata la Omu si sa ma schimb de hainele ude. Facem urcarea intr-o ora si 40 de minute, intram in cabana unde suntem preluati de echipa de suport. Aici rod vreo 2 clatite ce intra la fix si apoi o chifteluta cu paine, imi schimb hainele si sunt gata de drum. Dragonu nu prea poate manca mare lucru, se simte stors de energie si cumva trebuie resuscitat,”Mosu, lasa-le in spanac de geluri ca nu’s bune pentru curse de genu asta, poate vei invata din asta si iti vei lua energia din alimente”.

10553716_905762242783556_1830411185591668046_o

                     Plecam in cele din urma in uralele voluntarilor si ne pierdem in ceata deasa, bajbaind spre traseul ce avea sa ne duca pe Valea Cerbului. Ploaia se oprise intre timp dar frigul inca zabovea la 2500. Ii ajungem din urma pe Iacob si Podariu, ei miscandu-se foarte bine pana in punctul asta al cursei si realizez ca ne incadram in a face sub 20 de ore. Dupa prima parte a coborarii tehnice suntem ajunsi si de Dani Florea si alergam impreuna pana spre Gura Diham.

                        Voia buna si zambetele ne sunt spalate de ploaia ce avea sa ne ia in primire din nou si sa ne puna la incercare tehnica de coborare prin noroi, Reusim sa nu dam cu maimutele de pamant si sa ajungem la Gura Diham intr-o ora jumate de coborare de la Omu si 8 ore 51 de minute de la start. Aici mananc putin, imi reumplu bidonul si suntem anuntati ca in Poiana Izvoarelor nu mai e nimeni din cauza unor probleme si avem optiunea ori de a ne lua apa multa ca pana la Omu nu mai aveam nimic, ori sa facem un mic ocol si sa ne luam din cabana. Plecam pe o ploaie rece si mocaneasca, Dragonu incepe sa se simta rau pe Panta Prostului si are senzatia de dat la rate, lucru ce ma ingrijoreaza, el neavand mai niciodata probleme de genul asta. Urcarea merge greu, cu opriri foarte dese, solul devine alunecos si Dragonu dadea mici semne de revenire dar mereu intrerupte de opriri. Ajungem cu greu la Prepeleag, dupa o ora si 45 de minute. Aici nu zabovim mult si luam in primire jungla Bucsoiului, o urcare data dracului, plina de balarii si cu portiuni foarte tehnice. Ploaia a contenit dar nu dupa mult timp aud ceva tunete ce nu pareau a fi “ clopote de la biserica”. Marim un pic pasul pentru a evita sa ne prinda ploia in balariile alea si dupa ce iesim spre stancarie, ne intalnim cu Andrei, apuc sa mi pun geaca si numa iaca ne si toarna cu galeata. De data asta frigul intra bine in piele, ceata ne fute privirea….aaaaa.. ne fura privirea si apucam sa ne ratacim pentru vreo 15 minute.

                        Storsi un pic de energie si uzi de data asta pana la maimuta, ajungem la Omu a 2 a oara, tot intr-o ora jumate. Acolo Marius ne a preluat imediat si a dat dovada de calitati asemanatoare mecanicilor de la formula 1.M a ajutat sa-mi schimb sosetele, mi-a dat bluza uscata de pe el, m-a indemnat sa mananc ceva rapid si sa nu stam mult. Vreau sa ma opresc putin aici si sa scot putin din context cursa de fata si sa remarc inca o data bunatatea de care poate sa dea dovada acest om.

9294_926771440683379_5391520139650460370_n

                        Pur si simplu mi-a dat haina de pe el, fara sa se gandeasca vreun pic, m-a ajutat cu tot ce se poate, ne a servit cu ceai, ne a pus sangele in miscare cand mie imi dardaia clatita in mana de frig, la propriu si totusi era o placere sa poata ajuta. De mult am inceput sa constat, aceste concursuri incep sa devina “despre oameni”, despre a oferi un zambet voluntarilor cand ei zac in frig pentru noi, de a le multumi chiar daca cu greu ne mai gasim cuvintele, de a ne impartasi experineta cu ei si de a fi …. “oameni”, nu alergatori. Marius a fost langa mine in mai multe momente critice pentru mine dealungul celor 2 ani de cand ne stim si am impartasit multe experiente faine, fapt pentru care il consider un om aparte. Nico, Monica, Bianca ne-au oferit suportul necesar, ne-au incalzit, ne-au ajuitat cu hainele si mancarea iar pentru un moment, am realizat ca suntem echipa cu cei mai multi sustinatori, cum sa nu fii mandru de asta si sa nu zambesti? Cum sa nu te incalzeasca oricat de frig ar fi afara?

                        Dupa aproximativ 20 de minute, Balan se ofera sa ne conduca putin pe traseu, pentru a nu ne rataci pe ceata si a intra spre Ciubotea. Dragonu dardaia din incheieturi si se simtea foarte rau, moment in care am decis sa intram in cabana si sa se incalzeasca, sa luam o decizie cu privire la continuarea cursei. Nereusind sa se incalzeasca, luam hotararea sa-l scoatem din haine si sa-l bagam in sacul de dormit pentru a nu risca o hipotermie. Pana la urma sanatatea lui era mai importanta decat cursa in sine. Stiam ce urma apoi si chiar in momentul in care mi a transmis ca el nu mai e in stare sa continue, Balan decide sa opreasca aventura si sa nu puna in pericol viata celorlalti concurenti. O decizie grea dar pe care o felicit in mare parte; nu mai era niciun fun sa alergi pe vremea asta capricioasa si sa se lase cu anumite parti rupte, rataciri sau mai rau. Le inteleg frunstrarea celor din fata, gen Tzale si Robert, conducatorii cursei,cu sanse mari la doborarea recordului, insa decizia de fata ne afecteaza pe toti, fie foarte pregatiti sau mai putin pregatiti. clasament final aici.

                        Ca o paranteza, propun de acum inainte ca selectia la categoria elite sa fie facuta ca atare si sa nu se mai permita oamenilor cu maini rupte, slab pregatitit ce vin pentru trecking si a bifa cate-o ciorba la fiecare cabana, sa ia parte la sectiunea asta. Propun un timp limita de 35 de ore, cu posiblitate de diminuare a lui in condititile in care recordul se va dobora si va ajunge la 17 ore. Timpi limita mai drastici la Pestera, Omu 1 si 2, plus niste criterii de a intra in cursa propriu zisa; Participantii sa aibe minim 2 maratoane din categoria Eco, Hercules, Mpc sub 6 ore. In felul asta trierea va fi mai corecta si cu riscul de a supara pe altii, nu se vor mai incumeta multi sa vina nepregatiti. Nu incercam sa alergam singuri, sa-i dam la o parte pe ceilalti, dar 7500 elite, ar trebui sa se numeasca asa cu un motiv, pentru cei care nu se incadreaza, exista optiunea Hobby, plus alte curse prin tara. Apoi cu o anumita pregatire pot veni sa participe la asta. Cineva zicea ca sub 6 ore e un criteriu un pic riguros si ca nu mi garanteaza nimeni ca respectivul va termina concursul, f adevarat…. dar mai degraba i-as acorda lui credit decat unuia care-l termina in 8 ore, fair enough??? Au fost voci care au zis ca in principiu concursul s-a oprit datorita celor mai slabi si ca noi ceilalti am fi putut continua fara probleme; eu vreau sa cred ca decizia a fost luata pentru toti, insa pentru a evita probeleme de genul asta si pentru a scurta timpul de asteptare a voluntarilor, propun planul de mai sus, altfel riscam sa nu evoluam deloc si sa nu avem un nivel de competitivitate ridicat.

                        In vreo 2 ore plecam spre Pestera pe Valea Ialomitei, pe o ploaie mocaneasca si incarcat cu un rucsac imens ce mi-a tabacit muschii spatelui ca pe snitele. Dupa cateva schimburi de impresii, decidem sa ne luam cazare la salvamont si sa abandonez ideea de a dormi la cort peste noapte. Dupa 12 ore jumatate de cursa si 60 de km de alergat cu peste 5000 d+, aveam pofta de un dus cald si un pat moale. Luam masa si cad lat in pat, trezindu-ma pe la 10. Dupa micul dejun, mergem spre zona startului, aveam sa aflu ca s-a modificat si cursa la hobby din cauza vremii si ii asteptam pe concurenti sa vina.

10535573_10152626589210127_6271858389358038255_o

Bogdana Photo

                        Pana la premiere ne-am petrecut timpul lenevind, mancand pepene si jucand tenis de picior, alaturi de oameni dragi. Festivitatea de premiere a avut loc de samabata, pentru a nu-i mai retine pe cei ce vroia sa plece. Felicitari tuturor pentru efort, pentru sustinere, voluntarilor si echipei de organizare !!!

10397272_10152626590615127_6242732204762522169_o

DSC_9064

                        Seara ne-am despartit, noi ne-am retras la Brasov, nedorind sa incheiem weekend-ul asa repede, mai ales ca duminica se anunta vreme faina. Asa ca dupa o masa copioasa si cateva bericioaiece in compania prietenilor, am tras un pui de somn iar duminica, mi-am petrecut-o alaturi de Marius si Dragon,intr-un maraton de 4 ore de de tenis de camp.Un mod numai bun de a pune muschii in miscare si de a ne relaxa cu altceva in afara de alergat. Urmeaza o luna august putin cam plina cu activitate in fiecare weekend: 2 august- Semimaraton Cindrel in alergare, 9 august – Vertical race Busteni, 16 august- 2×2, 23 august- Triathlon Olimp. Vedem cum ies din toate astea, sifonat sau nu, cert e ca voi avea amintiri, sper eu faine. 7500 VS Dragonu&Marmota 3-1… Marmota, over and out!

10511389_10152626588255127_9166085286445743731_o

Advertisements