Marathon Piatra Craiului 2014

                      Nu puteam lipsi la cea de-a 5-a mea editie consecutiva de Mpc, desi starea mea de sanatate nu-mi recomanda tocmai o cursa asa dificila, insa sentimentele ce au nutrit in mine pentru acest eveniment au fost mai presus decat vocea ratiunii. Cu o clavicula fracturata si nevindecata total, cu o luna de pauza totala de la activitati fizice si cu semirecomandari din partea medicului de a “alerga” ( nr de kilometri nu au fost mentionati), am decis sa vin totusi si sa “topai” si eu cat se poate si sa-mi mai refac moralul daca oasele nu vor sa se sudeze.

             Am plecat de vineri seara si am ajuns destul de repejor, ne-am ridicat kit-ul si ne-am dus sa ne cazam la o pensiune faina, Motorroom daca nu ma insel, o “casuta” cu bun gust, plasata undeva pe o culme, o asezare parca desprinsa din povesti, asezonata cu o luna plina si inconjurata de pomi si verdeata.

                  Nu eram inca decis daca sa alerg sau nu, am zis ca ma voi odihni si voi decide dimineata ce fac, dar in capul meu deja stiam ce o sa fac, singura necunoscuta era cat voi alerga si in ce conditii. M-am echipat ca in toti ceilalti ani, doar ca de data asta lipsea ceva, emotia dinaintea concursului, pesemne de vina o fi fost conditia mea necompetitiva, nu puteam emite pretentii editia asta, nici de data asta nu aveam sa rup borna de sub 5 ore. Singura mea teama era sa nu ma jeneze clavicula si sa nu pot alerga deloc. M-am intalnit cu oameni dragi, toti mirati de faptul ca ma incumet totusi sa iau startul, insa i-am linistit spunandu-le ca nu voi avea de gand sa alerg tot maratonul ci ma voi opri undeva in plaiul foii, si ca sa intaresc spusele mele, m-am asezat la coada (atipic pentru mine, insa de mult aveam un fetis sa plec ultimul la un concurs si acum era momentul potrivit, nu eram un adversarpentru nimeni, poate doar pentru mine).

1658599_10152729322419886_1215150232694557447_o

foto:Art Marcela

                 E ciudat fara emotii, mi-am luat locul cuminte in tarc, i-am aplaudat pe cei mai buni, Luci a avut grija sa-i scoata in fata pentru a primi recunostinta cuvenita, am asistat la hora clasica si alaturi de Florin Totalca si Rosioru Daniel, am plecat agale in ceea ce se dorea a fi o plimbare placuta pentru mine si cursa anului pentru majoritatea.

                Am plecat incet, am zambit oamenilor si m-am bucurat in sinea mea ca sunt aici ( ultimile saptamani pentru mine au fost ca fuga pe gheata, nimic nu mi-a iesit cum imi doream, iar simplul fapt ca “echilibrul meu” a disparut, m-a facut un pic nesigur) si am inceput sa dau drumul la picioare.

                    De la ultimul plecat am inceput sa depasesc tot ce se putea, fara prea mare efort si sa incep sa dau de cunoscuti mai in fata. Nici nu mi-am dat bine seama si am intrat pe forestierul dinspre Fantana Lui Botorog si intram pe o poteca ingusta  ce urca spre Magura. Alergam precaut cat sa nu-mi zgudui carcasa prea tare si am observat ca nu departe de mine se afla si Dragonu si Cindy. Asta mi-a dat incredere ca totusi nu sunt asa praf si am tinut ritmul. Prima urcare trece rapid, o urc alaturi de Paula si incep sa alerg destul de repejor pana la Table. Acolo ajung in 1:20 de minute, la ritmul asta timpul meu trebuia sa fie undeva sub 5 ore.Ajung in acelasi timp cu Dragon, ma alimentez si plec inainte.

untitled (195 of 1948)

                      Urcarea spre Funduri insa imi pune capac, motorul nu mai toarce, incepe sa haraie si sa dea semne ca nu mai merge ( vorba aia, tre sa ai cai puternici sub capota, nu marmote putere). Urcarea e grea, ma las depasit usor, imi vin ganduri de abandon si incep sa gandesc la rece, nu sunt refacut, sunt iesit din forma iar clavicula nu mi permite sa trag mai mult asa ca cel mai inteligent lucru e sa slabesc ritmul si sa zic pas la Plaiul Foii. Ajuns sus in Creasta, privelistea iti taie rasuflarea, a iesit soarele si o mare de nori pufosi se aseza cuminte sub noi. Ajung sus in 2:40, coborarea o abordez cu grija si imi protejez mana stanga cat se poate de mult. Ma descurc binisor la corzi, ba chiar ma folosesc de brat si constatat ca nu ma jeneaza, insa nu vreau sa mi fortez norocul asa ca merg usor pe portiunile tehnice.

MIB_4897

                    Undeva dupa Marele Grohotis, ma trezesc vlaguit, ma depaseau mai toti iar ideea abandonului se contura din ce in ce mai tare in mintea mea. Ma asez pe o piatra si ma blestem ca nu mi-am luat nimic dulce la mine, glicemia mea era ca alcoolul in sange, adica 0.

                   Intreb cativa concurenti care treceau de mine daca au ceva dulce, majoritatea imi ofereau geluri ce le refuzam politicos, insa un tip mi-a oferit niste jeleuri, pentru care tin sa-i multumesc pe aceasta cale ca mai apoi un salvamont sa-mi ofere un snickers iar Iulian Coseara imi lasa un bidon cu apa. Dupa ce infulec la treaba asta, parca imi recapat din puteri si decis sa-i dau la vale usor cu gandul de a abandona. Sunt ajuns din urma de Alex Popa, caruia ii transmit gandurile mele, insa el in loc sa ma felicite pentru decizie, ma incurajeaza sa continui cu el si sa vedem cum ne simtim. Desi am refuzat din start ideea si l-am lasat sa se duca mai departe, cu cat ma apropiam de Plaiul Foii cu atat gandul de a renunta se diminua. Am baut ceva apa la Spirlea si am continuat intr-un ritm de melc cu ochi pana in Plaiul Foii.

10694228_743144112424873_6299878465985946984_o

                Aici am dat bluza jos,am ras 6-7 pahare de apa, le-am umplut pe cele 2 si dupa cativa struguri mi-am zis: cat poate sa mai fie, o ora pana sus la Diana si maxim o ora pana in Zarnesti, aveam deja 4:11 minute cand am plecat din post, sigur ma incadrez in 6 ore, decent pentru un handicapat.

10658554_712296392189460_5303622119095815599_o

                   Insa motivele adevarate care m-au facut sa continui a fost ca am incetat sa ma mai gandesc la starea mea si am inceput sa ma gandesc la oamenii din jurul acestui eveniment, la cei ce au facut posibila aceasta aventura, la primul meu marathon montan in 201o, pe acelasi meleaguri si m-a cuprins melancolia, am zis ca oamenii astia merita mai mult si ca nu trebuie sa cedez din atat, voi continua pentru ei, pentru sustinatori, pentru moralul meu…nu de alta dar nu mi-as fi meritat celebra placinta de la sfarsit daca abandonam:P. Pe urcare ma intretin un pic cu Ady Beleanu, povestim de aventura lui de la TDS, de aventura mea de la Utmb de anu trecut si incep sa ma simt un pic energizat, ii dau mai tare pe urcare si incep sa depasesc oameni, il ajung si pe Iulian caruia ii inapoiez bidonul gol si-i multumesc inca o data oentru ajutor, aproape de varf ma intampina Hoinarii, ce venisera de data asta la incurajat si facut poze, frumos din partea lor. Ajung sus in mai putin de o ora, il salut pe Luci, ma bucur sa-l vad acolo sus an de an, sustinand o droaie de nebuni, insa nebuni frumosi ce dau culoare muntilor si imbraca Zarnestiul intr-o “haina turbata”.

10459021_845881268764941_121836653637844630_o

foto:Elena Fodor

               Cobor repejor spre Coltii Chiliilor, parca ma simt tot mai bine pe masura ce ma indrept spre oras, aici trec repede prin post si ma uit la ceas, convins ca voi termina sub 6 ore, n-as fi zis la cum ma simteam si la starea mea precara. Inainte cu 1 km il zaresc pe Istvan, pe care nu ezit sa-l iau in brate si sa ma bucur ca-l vad si apoi alerg in continuare si trec linia de finish cu 5 minute sub 6 ore, multumit, odihnit, fericit si recunoscator corpului ca in conditiile date, a lucrat cu mine si mi-a facut hatarul.

1973189_842938052405681_8201552816406827584_o

                    M-am repezit repede la prajiturele si am infulecat cat se poate, apoi am stat la taclale cu lumea, am aflat timpi, am povestit si am ramas masca de recordurile stabilite, 3:43 la baieti si 4:21 la fete. Tzale a facut si el un timp f bun de 4:24, Paula a iesit pe 2, insa putin faultata, Dragonu nu a reusit sa-si scoat timpul propus de sub 5 ore ( a facut cu 40 de minute peste si a perdut pariul pus inainte:P), insa toti suntem zambareti si recunoscatori pentru timpul petrecut astazi in natura. Bia reuseste sa termine primul ei Mpc, Monica la fel, bravo lor, au aratat o vointa demna de apreciat. Pathos-ul s-a virusat si a venit in numar mare, toti reusind sa termine in timpul limita, Nana, Ratatu, Bogdan, Bat si Magdalena, au luat parte la aceasta sarbatoare faina si au simtit pe pielea lor ce inseamna sa parcurgi un traseu tehnic, de o frumusete aparte, cu o concurenta pe masura. Clasamentul e pentru altii, dar totusi l-am postat aici, locul meu e nesemnificativ anul asta.

IMG_0849-L

IMG_0850-L

                    Dupa pasta party am luat parte la premiere, insa fiind obosit si lovit de caldura din sala am fost nevoit sa tot fac curse inauntru-afara si retur. Luci a premiat oameni faini, a desemnat “carpathian mani”, ne-a pus o proiectie faina de la UTF, dupa care fiecare ne-am luat randul pe scena pentru a ne primi portia de aplauze si medalia muncita:P

                   De acolo am mers la Marius in Brasov, unde am petrecut o zi de duminca faina, urcand partia din Poiana pana spre Postavaru, unde am poposit pentru o jumatate de ora de liniste, soare si priveliste faina. Ne-am energizat cu o prajitura buna la cabana si apoi cu o coborare mai tehnica pana la masina.

                Anul viitor Mpc ajunge la editia aniversara cu numarul 10, voi fi acolo? cu siguranta, mai alerg anul asta? ma tenteaza Pyros-ul, un ultra cu iz unguresc de 88 de km si 3200 d+. Ce am invatat din cursa asta?

Broken bones doesn’t make you faster!

Advertisements