Ciucas X3 Ultra Trail -12 septembrie 2015

                  Dupa editia din 2012 “neorganizata” de Furacila ( aka Mihai Zlavog, pentru necunoscatori), iata ca ma intorc din nou la proba de Ultra, cu gandul la o imbunatatire considerabila a timpului obtinut atunci pe distanta de 105 km si 5100 d+, anume 20 de ore. Fata acestui eveniment s-a schimbat destul de mult, asta datorita Alexandrei&Dragos State, 2 oameni dedicati, organizati, open minded si motivati sa faca un eveniment frumos. Am decis si eu sa dau o mana de ajutor, asa ca inca de luni seara am hotarat ad-hoc sa plec spre Cheia. Drumul a fost parcurs din 2 bucati, (multumesc Rox pentru drumul cu motorul pana la Ploiesti), insa am ajuns acolo destul de rapid. Am ajutat la marcarea traseului pe Ultra, o buna bucata ramasa nemarcata, carat de apa, condus, adus voluntari, dat kit-uri, etc.

12011338_928684320536211_6288369622370372975_n

Foto credit:Me

               Lucrurile bune se realizeaza impreuna, evenimentele se fac pentru noi in principiu, asa ca nu e rau ca din cand in cand sa aruncam un ochi, sa vedem ce e intampla si in spatele “cortinei” si ce munca presupune organizarea unui astfel de eveniment. Pana miercuri vremea a fost frumoasa, dar foarte rece seara, urmand sa se strice complet pe sfarsitul saptamanii si sa e anunte conditii f vitrege in ziua concursului. Acest lucru a speriat se pare destula lume, de la voluntari, care au dat bir cu fugitii, pana la concurenti care au schimbat probele de teama unei zile grele.

11990537_928684307202879_7759604119437360599_n

Foto credit:Me

                Asa ca dupa cateva zile de munca, am trecut din postura de voluntar, la cea de concurent. Avea sa fie primul Ultra pe anul acesta si sincer aveam un pic emotii. Am avut un an bunicel, din punctul asta de vedere macar, reusind sa nu ma accidentez deloc, lucru ce mi l-am propus inca de la inceput de an si deasemenea sa fac niste curse bune. Obiectivul era de 13 ore, locul obtinut fiind mai putin important.

                 Plecand mai devreme de acasa nu am mai avut timp sa ma ocup de alimentatie asa cum am vrut, noroc ca am prieteni de nadeste. Dragonu mi-a preparat niste specialitati a la Jurechila si niste bauturi energizante, thanks bro… anul asta si nu numai, ai cam stat dupa mine si m-ai sustinut in fiecare moment greu, cumva ma voi revansa. Mi-am facut rucsacelul din timp, luand numai strictul necesar si m-am pus la somn, chiar aveam nevoie de odihna. Nu prea a fost sa fie, din anumite motive, asa ca nu stiu daca am apucat sa leg 2 ore de somn.

                Somnoros si destul de obosit, m-am pus sa mananc un pic si sa ma hidratez, lucru foarte important cand pleci la o cursa asa lunga. Noaptea inca era stapana, insa vantul nu parea sa bata deloc iar vremea se anunta destul de linistita, sa fie linistea dinaintea furtunii?? ramanea sa descoperim.

                Imi iau frumos talpasita si ma indrept agale spre zona de start, prilej pentru a ma trezi, nu pentru a fi eu cu mine, ca in cursa avea sa se intample asta foarte mult. Aleg de data asta sa stau imbracat pana cu 5 minute inainte de start, pentru a avea muschii calzi si a nu rispi energie in zadar, dardaind. Ma pozitionez undeva in prima linie alaturi de Lulian si Daniel Stroescu, cu gandul de a ma tine acolo cat pot de mult. Suntem pana in 80 de nebuni ce vor pleca in cea mai lunga cursa din cadrul Ciucas X3, dar ne simtim bine. Suntem incurajati de maestrul de ceremonii, Catalin  (Ne) Sanatescu:), de organizatori si de o mana de voluntari somnorosi. Insa numaratoarea inversa incepe si cateva zeci de picioare isi cauta ritmul. Lulian a surprins aici startul, iar intrebarea ce cautam noi aici si-a facut deja loc printre zambetele si entuzismul concurentilor.

12032818_972768719442226_7170072950928050000_o

               Incerc sa ma tin dupa Daniel, el avand un ritm sustinut si fiind favoritul cursei, insa fac greseala sa nu scot frontala si sa constat ca nu ma pot tine de el, riscand sa ma “tai” mult prea devreme in cursa, asa ca slabesc ritmul si bajbai foarte mult prin negura noptii, gresind poteca de mai multe ori, noroc cu un concurent ce m-a ajuns din urma si ma tot atentiona.

                Calea ne-a fost deschisa intai de Dragos si Robert cu atv-ul,ca mai apoi sa predea stafeta unor caini de la Pensiunea Rosa, lucru ce m-a amuzat teribil si m-a facut sa zambesc. Pana la bifurcatie de 4.5 km eram la 2 minute in spatele lui Daniel, dar stiam ca nu pot tine ritmul respectiv, asa ca m-am domolit.

               Strategia era sa beau si sa mananc constant,sa nu alerg aiurea pe urcari si sa pastrez un ritm constant pe plat si la vale. Intre timp s-a crapat de ziua si ochii mei au inceput sa vada traseul mult mai bine si sa nu ma mai ratacesc aiurea. Pana undeva la Intrarea in Chei am avut 2 urmaritori, dar dupa ce mi-am pus castile in urechi si am dat drumul la muzica, m-am indepartat de ei. Eram pe locul 2 si aveam un tempo bun. Pentru prima data trec si prin chei, un traseu nisipos si destul de dubios de alergat pe alocuri, insa frumusel. Cu cativa km inainte de cabana Ciucas  ma intalnesc cu Tale care imi spune ca sunt pe 4, deoarece 2 concurenti au taita traseul si l-au scurtat cu cativa km. Macar oamenii au fost fair-play si au anuntat, desi ma mir pe unde au putut sa o faca, deoarece traseul era destul de evident si foarte bine marcat.

               Ii depasesc chiar inainte de checkpoint Ciucas, loc in care o intalnesc pe Nico, joviala si saritoare ca de fiecare data. Cu o luna in urma faceam echipa la 2×2, acum era la punctul de alimentare si impartea zambete si mancare.

11850463_1018887838142732_2497069784109825244_o

Foto credit:Cornel Pochiu

                 Nu stau mult si plec spre vf Ciucas. Urcarea merge bine, ma alimentez din mers si ajung pe varf in 3 ore si 10, un timp bunicel din punctul meu de vedere. Vremea e rece, dar stabila, un pic de ceata pe varf, ratacesc vreo 2 minute cumva traseul, timp in care sunt depasit de Bogdan Petrutu. Revin pe marcajul corect si ii dau la vale spre Pasul Bratocea. Am un ritm bunicel si ma simt relaxat. Ajuns in checkpoint, incarc bidonul, baga cateva pahare de cola si plec in urmarirea celor 2. Urmeaza o portiune mica prin padure si apoi urcarea spre Vf Grohotis, punct ce marcheaza km 41 din traseu. Undeva aproape de varf sunt ajuns si de un slovac ce parea sa aiba mai multa energie decat mine. Sunt intampinat apoi de Alex Popa si motivat sa nu-l scap din vedere pe slovac.

11990553_1017106691654180_7065536616228797610_n

              Ajung si la Stana Nebunu, respectiv km 53, cazand pe locul 4 la general si cu mai putina energie. Alimentez si plec mai departe spre baraj. Urmeaza o portiune de urcare printr-o mini-jungla, punct in care glicemia imi scade rapid si simt ca mi se taie picioarele. Creierul a fost pe pozitie, a procesat ce se va intampla, asa ca a dat semnalul. Am scos rapid din rucsac o prajitura de la kinder si dupa ce am infulecat-o imediat, am incepu sa ma simt mai bine si sa am spor. Termin urcarea destul de rapid, traseul imi e cunoscut deoarece l-am marcat impreuna cu Dragos, cu 3 zile in urma. Pe niste coborari ma vars un pic, datorita ternului care a devenit mai tehnic, fiind imbibat de apa. Ajung si in forestierul ce avea sa ne duca spre Barajul Maneciu, si km 61 al cursei. Aci scurtaturile au fost marcate cu mare maestrie de catre Ruxi, insa aici a inceput sa ma doara un ou, o durere sacaitoare si apasatoare ce avea sa-mi cam puna frana pe coborari, lucru destul de neplacut penttru mine.

                  Pana sa ajung la checkpoint sunt depasit de inca un concurent si asta ma frustreaza un pic, pentru ca nu ma simt obosit, am energie dar durerea e jenanta daca incerc sa maresc ritmul. La baraj sunt intampinat de Dragonu, Mihai Serban si o mana de voluntari voiosi si saritori, plus o masa plina de bunatati. Ajung in cam 8 ore i 10 minute, un pic cam mult peste ce-mi propusesem. Aici nu fac rabat de la nimic, ma infrupt cu rosii cu sare, supa, galuste cu prune, salam, cola, coliva…pfff un adevarat festin, mai ca nu-ti venea sa pleci. Am facut o alimentare ca la carte, am luat si ceva pe drum, urma un forestie destul de lung ce avea sa ma stoarca de energie.

11863479_10207737460614995_3352159296247899155_n

Foto Credit:Dragonu’

                    Plec inaintea concurentului ce ma depasise, dar pana sa traversez barajul, m-a ajuns din urma si de acolo am tot avut o cursa de urmarire pana in varful Tataru. Il ajungeam pe urcari, eram depasit pe coborari, aceesi durere de oua m-a urmarit pana in Valea Stanii, timp de catevaore si aproape 30 de km. Si partea de forestier a fost marcat de mine si Dragos, insa am constatat ca multe din marcaje au fost furate si stricate, trist ca oamenii nu au respect deloc.  Il pierd in cele din urma pe concurent, cad pe 5 la general si imi mentin pozitia pana in Valea stanii, km 93 dupa aproape 12 ore de la start. Aici sunt intampinat de Zambetul Oanei Grigore, lucru ce ma binedispune si apoi il vad si pe Dragos ce parea destul de relaxat. Nu stau mult pe acolo, schimbam niste glume, beau ceva cola, infulec o mana de sunca si pornesc in ultima urcare de 800 de m, spre vf Gropsoarele. M-am uitat expre la ceas sa vad cat fac pana la rascruce. Am avut un ritm nebun si am urcat in 55 de minute, un traseu anevoios ce te punea in 4 labe la propriu.

                    Tare masochist a fost Dragos sa puna urcarea asta exact la sfarsitul cursei, pur si simplu te face sa devii “carnivor”, asta daca avem vegetariani convinsi. E o urcare ce ori te pune in genunchi, ori iti poate oferi un avans considerabil fata de urmaritori. Asta am si intentionat sa fac, sa urc cat pot de tare, pentru a nu risca sa pierd si locul V, nu ca ar mai fi contat. Ajuns la rascruce, inca pe lumina…ai tendinta sa crezi ca ai ajuns pe varf…..wrongggggg. Mai tot urci si cobori de ti se ia. Sunt inavaluit in ceata, frigul pare sa puna stapanire pe masiv si incerc sa ies cat pot de repede si sa nu ma prinda noaptea prea mult. Durerea de ou, m-a lasat surprinzator si cu niste picioare obosite de la atata calcat aiurea, gasesc drumul ce ma scoate spre Muntele Rosu. Ceata ramane undeva in lume si cabana mi se arata in fata, incerc sa mimez o coborare de 8-9 km la ora si constat ca merge… Incerc sa pun distanta intre mine si vreun posibil urmaritor. Ajung la Muntele Rosu inca pe lumina, putin sub 14 ore(13:47 mai exact).

                   Constat ca nu au cola aici, il salut pe Mihai de la cabana Silva ( nu am sa uit ca mi-a dat un sandwich cu o seara inainte), beau cateva  pahare de apa, aprind frontala pentru a nu risca sa ma impiedic si dau ultimii 5 km pana la finish. Traseul foarte bine marcat, muzica se aude inca in casti, maresc tempoul la sub 6 minute pe km, o gluma daca ne gandim ca la alergari de 30 de km am undeva in jur de 4:15, dar dupa 100 de km si 5000d+, e un semn ca inca am energie.

                  Trec repede pe sub pod, nu ma obosesc sa mai sar paraul si trec direct prin el, pentru a nu risca sa fac crampe, ajung rapid spre asfalt si acolo sunt intampinat in urale. Maresc ritmul cat pot de mult, intr-un sprint concentrat de 200 de m, cu 3:25….si trec linia de finish in 14 ore si 19 minute… loc 5 la general, clasament aici. Nico este acolo si imi atarna medalia de gat, ca de alftel cu multe alte ocazii, un lucru foarte placut si linistitor sa fii inconjurat de oameni dragi si de cunoscuti, sa impartasesti bucuria cu ei.

               Am venit destul de vesel, de altfel am avut o stare pozitiva cam tot timpul cursei, exceptand durerea ce mi-a fost provocata timp de 30 de km. Il asteptam si pe Lulian si alti concurenti, apoi mergem spre sala de sport pentru a infuleca cate ceva.

                Fata de editia din 2012, am imbunatatit timpul cu 6 ore, experienta isi spune cuvantul, timpul e multumitor in conditiile de fata, desi mi-as fi dorit 13 ore, locul nu ma multumeste insa, dar asta e mai putin important. Tragand linie, am ajuns la concluzia ca minimalistii nu ma “coafeaza” la curse lungi, drept urmare….Merell…sanatate numai bine. Alimentatia a mers cat de cat ok, tinand cont ca nu sunt adeptul gelurilor si activatoarelor si a altor amestecuri, consider ca am facut o cursa destul de buna, mergand doar pe mancare solida, apa si cola, deci se poate si asa…aviz amatorilor care baga in ei sute de geluri si apoi fac 24 de ore pe traseu. Nu vreau sa par arogant desi poate unii ar crede asta, dar consider ca ar trebui sa-si asculte un pic corpul si sa gandeasca un pic alimentatia diferit.

               Dar pana la urma, fiecare merge cum vrea si isi ia ce poate, doar ca mai tarziu, corpul isi va cere tributul. O alta observatie de facut, multi se baga la curse mult peste ce pot si mi se pare total aiurea. Nu sunt ipocrit, pot intelege ca au limite ce vor sa le depaseasca, demoni cu care se lupta sau pur si simplu masochism. E ok sa faci asta prima data, dar cand te tot repeti si nu prea imbunatateti timpul, e un semn de intrebare atunci, la fel si celor care intreaba de timpii limita…imi e putin clar ca au sanse minime sa termine, deci mare grija in ce va bagati…

               Rucsacul imprumutat de la Dragon mi-a facut cateva rani frumoase, la gat, sold si undeva langa subrat, desi l-am strans cat se poate de ok, cumva tot m-a frecat. Am folosit cateva pastile de sare si magneziu pentru e evita pierderea totala de saruri si aparitia unor crampe. Consider ca m-am alimentat cat se poate de bine in conditiile date, cu siguranta mai am de lucrat la asta, insa perspectivele sunt bune. Pot mai bine de atat? sunt sigur de asta, voi schimba adidasii, voi lucra la alimentatie si voi reveni mai puternic, atat cat corpul imi va permite si cat inca voi avea bucuria de a alerga. Imi voi alege evenimentele mai cu cap, si voi incerca sa nu ma mai accidentez deloc, pentru ca atunci fun-ul dispare. Dupa cursa nu m-am mai simtit asa rupt ca in alti ani, acelasi lucru mi s-a intamplat si dupa ce am terminat Iron Man-ul de la Oradea, lucru ce m-a facut sa cred ca al meu corp s-a maturizat si ca are o rezistenta mai mare la efort. Luni chiar eram in stare sa alerg insa am zis ca trebuie sa ma odihnesc un pic si sa nu sar calul aiurea, asa ca am ales bicicleta in detrimentul alergarii.

              Seara am stat la niscaiva socializare, am facut un dus, am mancat bine ( multumesc Alin Tanase pentru masa de seara) apoi am mers la somn. A doua zi am stat la premiere, inconjurat de oameni faini, o vreme pe masura si ceva relax.

12038782_972768572775574_3434793289501395040_o

                Multumesc echipei Ciucax X3, voluntarilor, oamenilor ce inca mai cred in mine, si ma refer aici ca si om, nu ca si “sportiv”. A fost un eveniment reusit din punctul meu de vedere si cu siguranta vom fi mai buni de la an la an. Imi doresc sa fiu inconjurat de oameni faini si iubitori de frumos si semeni, in felul asta voi putea si eu sa fiu mai bun la randu meu. Foarte misto ideea cu floare de colt oferita, sper sa ma pot mandri ca o am si anul viitor:).

              Urmeaza Maraton Piatra Craiului, editia aniversara cu nr 10, si a 6-a editie consecutiva pentru mine, marcand punctul cand m-am apucat de alergare montana. Nu am un timp propus, sper sa ma simt bine si sa ne bucuram cu totii la final, daca voi simti, voi trage sa scot sub 5:20, cel mai bun timp de pana acum, sa vedem unde se opreste ceasul…

12032325_933304620074181_702967967_n

            Sa inceapa hora MPC!

Advertisements