Maraton Piatra Craiului – 3/10/2015

              Alergarea montana implineste 10 ani si nu cred ca gresesc daca spun ca ea coincide cu acest eveniment, cel putin primul eveniment organizat in care s-a pus problema de trail running. Pentru mine primul pas a fost in 2010 si de atunci am participat an de an, desi mai mereu m-am simtit obosit sau nu tocmai in cea mai buna forma fizica, am tinut sa-mi aduc respectul pentru oamenii care m-au primit cu bratele deschise in aceasta lume faina. Trecand peste toate rautatile ce le-am auzit in ultima vreme, peste replicile acide ale unora mai experimentati, peste vorbele unor habarnisti care nu stiu a sta in picioare dar vorbesc despre trail running ca si cum il fac de o viata ( mai degraba cautandu-si atentie si like-uri pe facebook), am un respect enorm pentru ce s-a intamplat acum 10 ani, pentru continuitate, pentru conservarea si promovarea valorilor, pentru oamenii care nu uita de unde au plecat. Voi continua sa vin, ori de cate ori voi putea, fie ca si concurent, voluntar sau fotograf; Luci & co si-au castigat acest respect, cel putin din partea mea si as sugera si celorlalti sa gandeasca in ansamblu si sa nu vada doar partea negativa a lucrurilor.

           Acum ca am incheiat aceasta mica paranteza in urma carora cu siguranta imi voi atrage antipatii sau simpatii, sa povestesc un pic despre cursa de anul acesta. Daca anul trecut venisem cu clavicula rupta si ajunesem cumva sub 6 ore, nush cum… si n-am taiat din traseu:), anul acesta am reusit sa fac ce mi-am propus si anume, sa nu ma accidentez deloc. Am fost mai precaut, m-am incalzit mai bine, am facut mai multe alergari, m-am alimentat mai bine si nu am mai imbratisat acel mod de gandire defectuos ca pierd secuden bune daca stau sa beau apa sau sa mananc ceva si mai presus de orice, nu m-am mai stresat de timpi si obiective.

              Din punct de vedere “sportiv amatoricesc” din 2010 pana in prezent, pot spune ca 2015 a fost cel mai bun an, unul marcat de maturitate, progres si unul mult mai rapid. Nu am facut multe curse dar imi aduc aminte cu placere de Verticalul din Sinaia, organizat de Ion Trandafir ( loc 6 la open, in afara concursului ce-i drept), Ecomarathon, unde in sfarsit am coborat de la 4:58 la 4:03( loc 9 la open), Ironman ul  de la Oradea, un vis cernut de mult timp, o cursa inedita si intensa, putin sub 12 ore si o clasare pe locul 3 la categ de varsta, campionatul national si totul a culminat cu Ciucas x3, cursa de ultra, 105 km, 5100 m D+ in 14 ore 20. Asa ca la Mpc nu veneam cu mari asteptari, in fiecare an m-am simtit foarte obosit si de fiecare data cand am tras de mine, nu am reusit mai bine de 5:20, asa ca anul asta am venit mai relaxat din privinta timpului propus

             Am venit de vineri in Brasov, am plecat repede spre Zarnesti dupa kit-uri si ne-am mai intors sambata dimineata cand a trebuit sa luam startul. Somnul a fost destul de agitat, micu dejun nu l-am luat asa cum a trebuit…din lipsa de idei, asa ca am plecat la drum un pic nepregatit. Am ales sa nu mai car rucsac ca in toti anii si sa alerg in pantaloni 3 sferturi cu foita de ploaie prinsa la mijloc si cu o bluza cu manecile lungi. O decizie nu tocmai buna, deoarece vremea dadea semne ca se va incalzi foarte tare. Startul s-a dat cu jumatate de ora mai tarziu, dar nu a reprezentat o problema; cei mai buni au avut parte de o primire in aplauze si o recunostinta pe merit, trecand prin cordonul de alergatori ce se formase. Dupa numaratoare traditionala, dau si eu drumul la picioare si-mi croiesc loc printre entuziasti. Casele trec destul de rapid pe langa mine, asfaltul se termina si el si nu, nu-mi fuge de sub picioare, ci pur si simplu intru in forestierul de dupa Gura Raului si ne indreptam spre fantana lui Botorog.

      Alerg cu putin peste 4 pe mie, ma simt ok, desi pare un pic rapid. Il vad in fata pe Tzale si ma tin dupa el. Pe prima urcare sunt intampinat de Lulian:P si imi smulge un zambet fara sa-mi dau seama, ma bucur ca e acolo si ca ne incurajeaza, desi sunt sigur ca i-ar fi placut sa concureze.

IMG_8732

Foto credit:Lulian Grigore

              Iau urcarea la pas alaturi de Tzale, schimbam cateva priviri, fiecare avem casti si incercam sa ne potolim pulsul asa ca nu vorbim prea mult. Dupa o portiune faina ajungem in Magura, oamenii ies la porti sa ne intampine cum pot, ne aplauda, ne incurajeaza… un lucru fain ce te face sa te simti ca esti acolo unde trebuie:). Aici il ajung din urma pe Radu Milea, alaturi de care alerg/merg o portiune, prilej bun sa ne amuzam un pic.

12120190_898293623580623_1950324135630863510_o

Foto credit:Andrei Ivanov

             Ajung La Table, Cornel saritor ca de obicei imi umple repede bidonul cu apa, ma hidratez cu 2 pahare de apa si continui alergarea. Cu Tzale in spatele meu, ca Peter Pan cu umbra lui…alerg o buna bucata de vreme pana ce pe o urcare trece in fata si ma motiveaza sa ma tin de el. De data asta ma hidratez tot timpul si ma simt destul de puternic, ajung sus in creasta in 2 ore in aplauzele salvamontilor si cu Alx Alx in spatele meu care ma mana sa-i dau tare pe coborare.

12119902_1022700091114796_802748086335865837_o

Foto credit: Cosmin Stoica

Aici sunt nevoit sa-mi las bidonul care mi-a dat batai de cap; se pare ca s-a slabit de tot capacul si la cel mai mic soc, pierdea apa, asa ca am fost nevoit sa-l las pentru ca nu facea decat sa ma incurce. Stiam insa ca aveam sa sufar din cauza lipsei de apa, dar mi-am asumat acest lucru. Cobor destul de repejor pe prima portiune abrupta, nu stau la nicio coada pe corzi, fiind in primii 15 alergatori, nu au existat probleme de coordonare… asa ca de aici totul depinde de mine.

12038983_10207720721877600_4618787041725415502_o

Foto credit: El AN

             Coborarile si suisurile bruste mi-au cam pus capac la un moment dat, dar intru in padure si ma indrept spre refugiul Spirlea.  Pe coborare o intalnesc pe Oana si imi iau un pic de energie de la ea cu un mic pit stop pentru o imbratisare:), i-am lasat si ei ceva ce-i drept, dei nu cred ca i-a facut placere, dar pare sa se obisnuiasca:)). Inainte sa trec raul, sunt intampinat  de Florin Totalca, Boriceanu si familia Grigore, oameni faini pusi parca acolo sa ne ridice moralul.

IMG_9740

Foto credit:Oana Grigore

          Pana in Plaiul Foii m-ai depasesc un concurent si ajung cu vreo 2 minute peste 3 ore. Aici beau 3 pahare de apa, ma uit de cola si nu-i.. asa ca plec mai departe. Din spate din rapid alde Florin cu Radu Milea, mult mai fresh decat mine. Ma indeamna sa alerg cu ei pe urcare dar cumva ma simt slabit, faptul ca nu am luat un mic dejun consistent si-a spus cuvantul. Boriceanu face o parte din urcare cu mine, e momentul ca el sa-mi tina trena acum asa ca stam un pic de povesti si poze. Mai sus dau si de Alex Itu care se simtea rau, m-am oferit sa mergem impreuna, poate ii mai revine suflul dar a zis sa ma duc, pentru el cursa parea sa fie gata.

             Mai sus un alt tip, David Banzaru suferea de epuizare si era intins pe jos. Florin si Sorin s-au oprit cu el, m-am oprit si eu sa vad care e treaba, m-am oferit sa le dau geaca in caz de i se face frig si eventul sa-l sprijine cumva de copac sa nu stea intins pe jos ca nu era tocmai ok. Plec mai departe, vazand ca nu am cu ce sa-l ajut, pe ultima parte a urcarii sunt ajuns de bunul meu prieten Zsolt, alaturi de care urc o perioada si sunt momit cu o bere rece, ce-mi va tine mintea ocupata pana la final. Ajung la refugiul Diana in 4 ore, destul de insetat si infometat si nu ma gandesc decat la Coltii Chiliilor, unde voi bea si voi manca ceva.Aici bag apa multa si infasc vreo 4 struguri si plec. Sunt ajuns din urma de Fane care ma incurajeaza sa alerg, lucru ce functioneaza.

              Vad Zarnestiul cum se apropie, nu am o viteza mare insa incerc sa alerg constant, la asfalt sunt ajuns de Bogdan Petrutu, batem cupa si il las sa se duca… nu aveam chef sa mai trag de mine, cumva nu-mi gaseam motivatia, nush daca e de bine sau de rau, dar nu aveam chef sa ma rup pe ultimul km.  Vine si Gica din urma, il las sa ma depaseasca pe acelasi considerent, doar ca inainte cu vreo 300 de m ma gandesc un pic… oare chiar nu mai am resurse??? motivatie? eu mai mereu pot sprinta la finish-uri… am sprintat la eco dupa o cursa nebuna, la ironman dupa aproape 12 ore de efort, la Ciucas dupa 105 km si nu pot aici??? Calc pedala rapid, recuperez ce avea Gica in fata, il depasesc, accelereaza si el dar nu tine ritmul si vad ca cedeaza. Atunci intra imediat rationalul si spune ca nu e frumos sa-l depasesc in linie dreapta, in plus eu nu voiam decat sa-mi demonstrez ca inca mai am resurse si ca trebuie doar sa le accesez, ceea ce am si facut. Asa ca drept urmare, am redus viteza si l-am asteptat trecand linia de finish impreuna in 4:50, clasament aici. Un timp cu jumatate de ora mai bun decat ce reusisem pana acum, nu excelent dar in conditiile date nu puteam cere mai mult, de aia nici nu am plecat cu asteptari.

                   Urmeaza socializare, rehidratare, stat la soare, baut berea promisa alaturi de Zsolt si prietenii si intampinat concurentii si prietenii.

             La Piatra Craiului, atmosfera de multe ori bate concursul in sine si asta datorita voluntarilor si localnicilor care se implica si fac in asa fel incat sa nu ne lipseasca nimic. Anul asta, mai mult ca nicioadata, bunul simt, fair-play-ul si umanitatea au fost prezente si facut din aceasta editie una speciala, semn ca ne-am mai maturizat, reusim sa trecem mai usor peste ego-urile noastre de “alergatori mici” si ca a ajuta pe cineva la nevoie, cantareste mai mult decat ambitia personala. Sunt niste valori pe care imi doresc sa le intalnesc tot mai des la oameni in general si sa ma “imbolnavesc” si eu cat se poate de mult cu ele. Felicitari lui Adrian Valean, Florin Totalca, si tuturor celor care s-au oprit pentru a-l ajuta pe colegul nostru.

                   Ca o paranteza, e bine sa fii ambitios, sa tragi peste limite, sa te cunosti pe tine insuti, e semn ca vrei sa cresti, sa progresezi…dar pe de alta parte, corpul nu merita sa sufere pana la epuizare, e inca tanar si trebuie “exploatat” incet, pentru ca altul nu vom mai avea. Asa ca mare grija cu trasul pana la limita, cateva secunde in minus la un concurs nu te fac zeu, insa te pot face sa nu-ti mai poti coordona miscarile, iar lucrul asta nu se intampla deodata, corpul da semne, dar daca nu-l asculti, atunci isi da shut down singur, exact ca la laptop, pentru a evita supraincalzirea.

                 Ce urmeaza pentru la anul??? inca nu stiu, am obosit sa mai particip la aceleasi curse, la vreo cateva voi reveni cu siguranta, pe unele le voi mai taia de pe lista si poate vine vreo provocare noua. Dupa Utmb-ul din 2013 as incerca TDS-ul daca se face gasca faina anul asta, cine stie… un alt Ironman??? Cert e ca voi incerca sa fiu mai bun si nu doar ca alergator. Cu putina sustinere pot avea un an mai bun decat 2015, dar sunt sigur ca ma voi descurca cu ce am si voi lua the most of it din fiecare situatie.

                 Multumesc Ciucas x3 pentru sustinerea din acest an, sper sa continuam si pe viitor, multumesc prietenilor ce mi-au fost alaturi in momentele  grele, nu dau nume, se cunosc ei. Va apreciez enorm, lucrul asta conteaza mai mult decat orice altceva pentru mine si-mi doresc ca  momentele frumoase sa le impartasesc tot cu voi si de-a lungul anilor.

Ganduri bune pentru voi si Carpe Diem, cum ar zice prietenul nostru Marius Popescu:)

Advertisements