“Crampeon” – Brasov Marathon  23 aprilie 2016

Sau mai bine zis, cum sa te “ineci ca tiganu la mal”, cum sa-ti dai cu tesla in …iedut, cum sa iei decizii bazate pe entuziasm si dor si nu in urma unei analize mai amanuntite. Unde nu-i cap, e vai de picioare….atat de vai, incat ramai melc…Cam asta am patit eu in ultimii 4 km de cursa, dar pana acolo sa incepem cu inceputul.

M-am inscris acu cateva saptamani la eveniment (multumesc Alexandra) in ideea ca voi face semimaratonul. Doar ca lipsa alergarii montane si dorul acut de aceasta activitate m-a pacalit si iote asa m-am trecut la proba de marathon, 38 de km cu 1880, proasta decizie..mai ales ca veneam dupa trip ul din Belgrad si oboseala era mai prezenta acolo decat cocalarii pe Valea Prahovei.

De data asta ne-am cazat impreuna cu Familia State undeva la o casuta faina in Poiana, am mancat niste paste, bauram si un pahar de vin si dupa niscaiva socializare am intins-o la somn. Un somn scuturat de caldura din camera, foiala din pat si…alte cele, asa ca la 6 juma am facut ochi si m-am pus de am mancat ceva si spalat. Rucsacul cu echipamentul obligatoriu era pregatit de cu seara, eram dezobisnuit de a alerga cu ceva in spate dar rules are rules, macar de ar fi valabile pentru toti concurentii.

Vremea era ok, desi se anuntate ploaie, viscol, uragan, tornade pe diverse site-uri meteo asa ca dupa cateva socializari m-am bagat si eu in grupul fruntas si eram gata de start. Ma incerca un somn de-mi venea sa ma incolacesc acolo pe o banca si sa las pe altii sa alerge, dar deh, daca m-am bagat acu tre’ sa o scot cumva la capat.

Plec undeva in urma primilor si incerc sa stau  la trena, ca sa zic asa:)) dar oamenii cam dadeau pe asfalt si nu pareau sa slabeasca ritmul nici pe urcarea serpentinelor. Asa ca am oprit turatiile si m-am lasat depasit de oricine a vrut. Am mers pe ideea ca mai bine stau sa ma incalzesc si pastrez fortele pentru portiunile de alergat. Sus aproape de sa l-am zarit pe Alin ce ne incuraja de zor( o enterocolita i-a pus si lui capac si a luat decizia sa nu mai participe) iar sus la belvedere ma vad cu Rosioru si Teo mica, prilej numai bun de a-i saluta cum se cuvine.

De aici dam un pic drumul la motoare si incep sa-mi aduc aminte cum se alearga, pare-se ca nu am uitat, cotesc rapid stanga pe un single trail fain si incep sa mai recuperez din terenul pierdut pe urcare. Cand ajung insa la intersesctia ce duce spre Vf Postavaru, parca incep sa simt urcarea mai bine si maresc pasul. Putin mai sus de Ruia o intalnesc pe Larisa ce ma astepta cu un zambet larg si o banana pe care o rod cu pofta, am dat la schimb un ranjet la fel de mare si un hug transpirat, nush daca a iesit in avantaj sau nu, eu sigur da si tin sa-i multumesc si pe aceasta cale.

13064600_250250835324480_1149565052403496784_o

Foto credit:Larisa Cobianu aka Kinder

Pana sa ajung eu la vale il vad pe Andrei Preda cum zbura la vale si ma uitam cu jind la varful ce se arata in fata mea. Fix cu 5 minute inainte de el, il vad si pe Alex, Sebastian, Primaru si alti cativa dand la vale deja. Dupa un mic chat cu Balan dau rotocol varfului si incep sa-i dau si eu la vale. Dupa 2 ore si 3 minute incep coborarea, ajung rapid la cabana, locul pe langa care am trecut de nenumarate ori si loc in care as fi putut sa ma opresc la o tigaie de cartofiori si niste carnaciori de casa….dar va trebui sa-mi pun pofta in cui pentru moment si sa continui alergarea.

Il zaresc rapid pe Comisar, la inceput de an mai mult pozac decat concurent, il salut voios si dau pe niste serpentine scurte prin padure pana ajung pe Sulinar. De acolo…. cobori in jos Luceafar bland, alunecand pe-o….iarba. Exact tipul de coborare pe care-l urasc, in cap, inierbat si ud. Alerg mai mult franat punand presiune foarte mare pe cvadriceps, lucru ce-mi displacea enorm, era un lucru nenatural. Ajung in cele din urma si la intersesctia cu drumul ce duce la Pestera de lapte, o urcare menita sa-ti zguduie credinta (daca o ai, in orice…nu conteaza). Am incerc sa nu alerg nici un pic de panta si bine am facut.

13086650_10208984912640232_6507995395035503968_o

Foto:Glinta Florin aka Comisaru’

Cand ajung pe Crucur, drumul comun ce l-am urcat spre Postavaru, constat ca ma simt bine si am recuperat f mult, fiind eficient si constant, asa ca acea coborarea pana in saua Tampei in prieste de minune. Pana sa ajung acolo, am cotit frumusel spre Fantana Dreptatii, unde dupa un km dau de Primar, ce alerga de data asta cu frana trasa. In gandul meau ” Da ce-ai facut bobita, donde estas la gasolina?” Il abordez prin tehnica “eu zambesc nu ma doare nimic, alerg tare si eu sunt un pic obosit, dar nu arat”, asa ca trec un pic prin fata lui si-l indemn sa-mi ia urma. Nu o pierdusem, dar ne trageam unul de altul ceea ce aera ok. Ne oprim la un pahar de apa oferit de 2 voluntare dragute, iar chiar inainte de urcarea pe langa gradini, avem parte de cea mai faina surpriza a zilei. Gianina, acest “tartor” in organizarea de lucruri faine, a pus la cale de data asta, una foarte misto, ce-i drept anuntata. A luat vreo cativa prieteni buni, ce tocmai terminasera semi-ul sau cursa de 10, i-a urcat pe un deal, i-a inarmat cu talangi, fluiere, n-as baga mana in foc daca nu le-a umblat si la plamani ca se auzea o harmalaie…de-ti venea sa mananci pamantul, nu alta.

Si n-ar fi fost o problema daca pana sa ajungi la ei nu era la deal…Primaru hai sa-i dam eu zic”ma baiete stai linistit ca daca ne fortam ne alaturam grupului si nu mai plecam de aci, el nu ca hai, eu ca mar, el car”. L am lasat sa alerge. am mers mai apasat, am batut cuba cu toti oamenii faini si am tot mers la deal….de nu se mai termina. Fix in Saua Tampei, avem cam 3:50, mai am 4 km, numa coborare, poteca faina, zic nu fac mai mult de 18 minute.mhhhh, right.

Beau un pahar 2 de apa, ma rastesc un pic la poteca si ea hat!!!! ma apuca de gamba. Acuma..eu am mai fost muscat si de caini si de alte vietati, dar asta avea si chef de harta si parea ca nu se lasa cu una cu doua. Ma arunca in cur cu un procedeu tehnic de i-ar face invidiosi si pe practicantii de arte martiale. Neputincios, ma intind eu ca rama in apa, trag de muschi, ma rog la el, el se ranjeste la mine si parca zice:” Da ce-ai crezut Bobita? cat o sa-ti mearga?? Pai tragi de noi de parca iti traiesti ultimile zile, ne dai somn cu portia de parca iti e frica de intuneric, suplimente nem, masaj ioc, odihna nu, pai ia mai du-te-n ^#$^$%^%$^%$^$%^%$ de ciumapalac cu ochi si ia d’aci. Dupa cateva minute, dau sa ma ridic, hop-top:
“Da un’ te duci cumetre?? Asa repede, pai stai ca n-am terminat cu tine si ma ia una si mai tare de ma asteptam la un moment dat sa iasa ceva din muschi, asa tare se zbatea si eu il acompaniam cu un raget de urs”  Oamenii ce treceau pe langa mine au crezut ca mi-am rupt piciorul sau ceva, iar eu cu un clam natural” eee, o crampa doar’. La a treaia tentativa de ridicat, mi-am primit lovitura de gratie si mi-a mai dat una, cred ca cifra 3 e magica si pentru “Duhul Crampeone” si iote asa zaceam ca o placinta in poteca, resemnat ca nu am ce face mare lucru si am compromis alergarea de azi. Dar ce fac acu, vale ca vale dar nu ma pot da de-a dura. Trece pe langa mine Adriana, imi da un magneziu, mai trece si Iacob, imi da si el o pastila de sare, primarul s-a oprit si el langa mine pentru niscaiva help si incerc sa ma reculeg. Ii las pe toti sa se duca, le multumesc pentru ajutor si atunci si acum si dupa 17 minute de “travaliu intens” ma ridic cumva de jos si ii dau asa pana la finish cum necum.

13041102_1165400746804289_1137790696912838581_o

Am facut 43 de minute in 4 km pe coborare, nici daca ma haituia niste veverite in grup nu faceam atat si termin in 4:29, timp irelevant in momentul de fata. Dupa ce am stat la socializare, niste crispy de la Ingrid ( multam si pup), asistam la premiere si o intindem la cazare. Seara se termina cu mancare buna, si bere. Duminca facem o plimbare scurta pana spre canionul 7 scari, racorim picioarele in rau si dormim pe iarba. Un weekend nu tocmai rau.

13062997_938225452964850_5353207450970624149_o

FoTO:Corina Dorohoi

Concurs bine organizat, traseu marcat impecabil, voluntari din ce in ce mai pregatiti, cam toate ingredientele unui concurs la care sa mergi. Pentru mine a fost un plus tricoul de bumbac, m-am saturat de tehnice, posturi suficiente, vreme buna si atmosfera asa cum trebuie.

As semnala faptul ca ora pentru ridicarea kit-urilor ar trebui sa fie prelungita pana la 11 cel tarziu, pentru ca sunt multi ce vin din alte orase iar dimineata e problematic sa vii foarte devreme, pierzand o ora de somn. Mi-ar placea ca regulamentul sa fie pentru fiecare si daca exista echipament obligatoriu sa-l ia toata lumea, ca deh…nimanui nu-i face placere sa care in plus, dar macar sa fie greu pentru toata lumea. In rest, nesimtirea unor concurenti nu are de a face cu modul de organizare ci mai degraba cu educatia fiecaruia, trag totusi sperante sa cascam bine ochii ca altfel…..vorba aia…:)).

Sper sa mi fie invatatura de minte cursa asta, mi-am luat ceva suplimente de magneziu, calciu si zinc, voi incerca sa bag mai multa diferenta de nivel si sa fiu mai atent la semnele corpului”ai auzit, bre”? Nu am de ce sa fiu suparat, chestii de genul se intampla si trebuie sa invat sa le evit cat se poate de mult, nu sunt zeu, asa ca atunci cand trebuie sa fiu adus cu picioarele pe pamant, prefer sa fie doar cu picioarele, nu si cu curul:).

Urmeaza Eco….cursa devine mai grea de la an la an, asta din faptului ca-mi doresc un timp imbunatatit de la editie la editie, anul trecut au fost 4 ore si 3 minute, anul asta ce va fi? Hai si tu pe 7 mai la Moeciu si vom afla impreuna, fiecare pe barba lui….sau asteapta blogul:)).

13072966_232139630477228_218986042_o

 

Powered by Ciucas X3 ( I need someeee ligamentssssss and more power:P)

 

Advertisements