Transilvania 100k – 21 mai 2016

                      N-ar fi multe de spus despre aceasta cursa, de bine ma refer…culmea fiind un ultra ai zice ca poti lasa cuvintele sa curga precum un suvoi dintr-o viitura in casele oamenilor. Un concurs aflat la a 3 a editie, dar despre care nu am auzit lucruri foarte bune in ceea ce priveste modul de organizare, insa am zis totusi sa nu fiu radical si sa dau o sansa oamenilor de a face lucrurile asa cum trebuie, cu pasiune si implicare.

                         Inscrierea am primit-o prin bunavointa super-familiei State, prilej prin care nu o sa le multumesc aici, o voi face personal…bine, bine le multumesc si aici:P, altfel cu siguranta nu as fi platit o taxa aproape echivalenta cu cea de la TDS, dar cu un backround negativ, deci cumva editia asta ar trebui sa fie mult peste celelalte 2 si sa-si spele pacatele.

                        O cursa de 100 de km cu 6500D+, traseu fain si spectaculos, dar aici e meritul muntilor nostri, vremea se anunta capriciosa, cu multa zapada pe traseu, insa am zis ca poate fi un test bun pentru ce va sa vie, un prilej de a mai capata un pic de diferenta de nivel, lucru ce mi-a lipsit in acest inceput de an, si….si da, imi era dor de o cursa lunga, solitara, la un tempo mai scazut fata de o cursa de marathon si sa mai cochetez un pic cu strategia alimentara si de ce nu, sa probez echipamentul Compressport, sa vedem cum se descurca.

                            Cazarea am avut la Pensiunea Cehov, un loc foarte prietenos pentru oameni cu ceva veleitati sportive, o gazda primitoare, Ion Trandafir, conditii faine si preturi decente. O zona un pic retrasa fata de centru statiunii plini de mici si cocalari, aaaaa kurtos colac si …cocalarii raman, Deci recomand cu drag si incredere, Ion Trandafir e omul vostru.

                         Am plecat de vineri dupa-masa, cu intentia de a fenta traficul, numa ca am sfarsit prin a ne fenta el pe noi….cred ca ne trebuie teleportare ca sa ne putem deplasa pentru ca devine din ce in ce mai frustrant. Am revenit la un vechi obicei si mi-am gatit iarasi ce mananc eu inainte de cursa, orez salbatic cu legume, alune si somon, un boost de energie bun(in cazul meu), un viol al papilelor gustative ce nu se lasa cu denunt.

                         Dupa o scurta sedinta tehnica in compania lui RR ( nu RR Martin, ca sigur se lasa cu niscaiva decese) ci a lui Robert si Radu, imi refac lista cu lucrurile ce le voi lua la mine si ma pun la somn. As fi mers si seara la sedinta mult anuntata, daca s-ar mai fi tinut….dar deh…

                       Dimineata la 5 fara, fac oleaca de ochi, ma pun sa mananc bine ce am gatit, asezonat cu niste masline si apoi o iau in alergare spre start cu Radu. 2 km in plus pe langa cei 105,detalii…aveam eu sa vad ca erau chiar importante.

                      Cursa de 100 si 50 aveau start comun, asa ca eram cativa omuleti…majoritatea straini de aveam impresia ca nu suntem la noi in tara. Si plecam, unii mai cumpatati altii….mai nu, urmeaza o incursiune prin sat urmata de o urcare de 1500 de m pana in Saua Tiganesti. Ma incalzesc greu ca de obicei, insa ii dau corpului timp sa intre in atmosfera de cursa. Pe urcare, care mai de care mai zmei, si nu din aia din basmele lui Ispirescu, alergau la deal, se incurajau, vorbeau ca in piata si totul in primii 5 km. A fost momentul in care mi-as fi dorit ca o “hoarda” de cucuvele, o “turma” de ciocanitori sa vina sa le faca felul; am ramas un pic in spate numa sa nu le mai aud gura, voiam doar sa ma trazesc si sa ma bucur de murmurul padurii.

                     E prima data cand fac traseul in sens invers, cred ca am mai fost o data acum multi ani, la inceputul perindarilor mele solitare prin munti, dar tin minte ca am coborat de la Omu inspre Bran. Ajung si la Malaiesti in cele din urma, sorb 2 pahare de lichide si ma indrept hotarat spre Horn. Pana sa intru pe urcare, il zaresc pe Louis Penel, schimbam cateva vorbe, el “da” niste poze la schimb si plec mai departe. Deja dam de un culoar fain de zapada pe care se intidea o puzderie de craci…de om.

13308149_1183413261669704_883582796638900531_o

                     Il ajung din urma si pe Bio(LAN), ne facem o poza, povestim un pic, i se cam taiase macaroana daca a plecat cam tare. Mentinem un ritm bunicel si ajungem in cele din urma sus in platou, unde dam de un alb imaculat, cum nu sunt nici chilotii noi pe care ii iei prima data. Peisaj fain, insa soarele ce batea in zapada imi faceau ochii sa lacrimeze, si nu de emotie. Pe traseul spre omu am  prima surpriza a zilei, placuta de data asta…Ion Trandafiri pe skiu-uri la incurajat, asa bucurie mare mi-a facut sa vad un om asa dedicat in a sustine nebunia altora, incat am plecat mai cu avant spre Omu.

13220700_1043576439065768_879055139252528024_o

Foto credit:Bio(LAN)

                        Dupa 3 ore jumate bifez Omu si plec in alergare spre Batrana-Pestera. Las norii in spate, platesc tributul de a ma afunda prin zapada bine de tot, dau peste jnepenii bucuclasi si apoi incep o coborare spre Pestera ceva mai ritmata, ajungand cu vreo 20 de minute sub 5 ore. Chiar inainte de a ajunge, trebuia sa traversez un rau si cum n-am fost eu ruda cu Nadia, am luat-o direct prin rau ca boul, oricum eram ud la sosoni. Aici ajung cativa oameni din urma, il intalnesc si pe “Primar”, care face ce  stie el mai bine in ultima perioada:)) (abandoneaza sau se taie, dupa caz) si dupa ce ii dau cu cola si ceva jeleuri, plec spre Omu pe Piciorul Babelor.

13227563_1158400120858072_700540257033865454_o

Foto credit:Ion Trandafir

                      Dupa ce ajung la Babe si fac slalom printre slaparii de Bucegi, iau urma traseului ce duce la Omu pentru a doua oara. Totul inzapezit, soarele ardea bine si-ti dadea un efect de sera de te simteai ca o rosie, nu ca un alergator. Disconfortul era oarecum acoperit de faptului ca aveai zapada in jur si era cat de cat rece. La Omu ajung dupa o bajbaiala prin ceata cam dupa aproape 7 ore, pentru a doua oara.

13248330_1095502910472734_456192335480794797_o

                 Nu zabovesc mult si ii dau pe Valea Cerbului, incercand sa scap de ceata ce se asternea peste noi. Un caine imi tine companie la vale si alearga cu mine. Cum devii mai rapid decat 4 picioare desi tu ai doar 2? simplu,. tinand cont ca zapada era mare si-ti puteai rupe picioarele la vale, aleg sa ma dau pe fund si incep imediat sa intru in transa copilariei. Chiuiam efectiv de bucurie si ma lasam purtat de adrenalina la vale cu o viteza destul de mare. Cobor toata partea superioara a caldarii, lasand in urma cativa straini un pic panicati de aceasta ghidusie. In padure imi tin ritmul si ajung in Busteni, undeva la baza partiei Kalinderu. Dupa refill o iau frumusel in sus pe partie, urc ce urc, ajung 2 italieni care vorbeau engleza cum vorbesc eu flamanda, adica deloc, dar inteleg ca nu e traseul bun.

                  Ma uit ma invart, ma intorc, o iau pe diverse cai, ne mai ajung alti 4 din urma, aceeasi frustrare, nimeni nu gaseste intrarea ce ar trebui sa ne scoatain Jepii Mari. Daca pana aici marcajul a fost relativ decent, de aici lipsea cu desavarsire. Dupa 45 de minute de balaurit si parlamentat, il sun pe Radu, imi explica treaba si ma scoate din…. (nush de ce nu am facut asta de la inceput, se pare ca oboseala poate dauna grav gandirii). Intram pana la urma pe traseu, insa nici urma de marcaj, dam de el mai rau prin padure, pana sa dau in Jepii Mari, mai fac o scurta rataceala, vad un traseu ce vine din stanga si unul se duce in jos. De data asta il sun pe Florin Totalca si ma ghideaza un pic. Deja sunt frustrat ca am pierdut timp aiurea si mai am jumatate de cursa de alergat.

                 Jepii Mari sunt urati in urcare, asta e un traseu rapid, pentru coborat. Sunt 8 km pana la Piatra Arsa, o urcare draceasca si lunga imi ofera primul moment in care ma pun in cur pe o piatra si stau asa ca o leguma… intalnesc niste turisti pe sus, le cer niste apa, ma rehidratez si ii dau mai departe. Plecand dinspre Piatra Arsa, incepe partea uda a cursei, o ploicica asa sa fie… traseul ne poarta spre Cabana Bolboci, ruta pe care nu am mai fost pana acum. Ploaia se inteteste serios si pare sa ne ameninte a ne uda fasul pentru mult timp.

                  Traversez Barajul de pe Lac, ajung in checkpoint, unde sunt intampinat de niste fete dragute si foarte saritoare la nevoie. Sorb 2 supe, niste paste, dau un telefon de moral si ii dau mai departe spre cabana Podu cu Flori-Strungulita-Moieciu, o parte total necunoscuta mie. Dupa 62 de km de alergat cu peste 4500 D+, intru in partea ce se presupune a fi un pic mai rapida. Ajung un austriac din urma si un roman cu care am alergat ceva timp, si asta totul pe un teren inierbat si greu alergabil, imbibat in apa si oleaca de ceata. Aveam un semi de alergat pana in Moeciu. Partea asta a fost un pic plictisitoare, traseul urma fiecare urcare posibila, astfel incat si daca nu stiai traseul..puteai lua fiecare deal ca sigur pe acolo era.

                    La un checkpoint, ma opresc pentru cativa biscuiti, un ceai cald si ooooooooo cafea. Dap, eu ala de nu agrez cafeaua deloc, doar mirosul ei…am calcat pe bec si am baut una, am zis sa mai schimb gustul in gura si lichidele. N-a fost rea, o intind mai departe pe niste poteci faine si dupa ce termin urcarea, dau de o poteca asa lina si alergabila de-mi cresc aripi. Alerg cu drag si totul e fain, ajung chiar si aproape de zona Moieciu,pot vedea satul de sus, in fata mea mi se astern o insiruire  de poteci, marcaj ca dintii unui batran, totul coroborat cu o inserare ce isi tragea rapid plapuma peste.

                   Aici fac cumva si in loc sa o tin cat se poate in jos, trag un pic stanga, tot in jos numa ca ma ratacesc iara. Realizez asta si urc tot ce am coborat pentru a putea cauta traseul corect. Urasc bajbaiala asta inutila, mai ales ca se apropie noaptea iar eu mai am 20 si ceva de km de parcurs si deja rabdarea mea e incercata prea mult. E a doua oara cand imi vine in minte sa renunt (dupa Jepii Mari), totul devenea o cursa de orientare nu una de alergare si ma gandeam daca eu m-am ratacit si sunt printre primii 10, d’apai puzderia ce vine din urma.

                  Sunt ajuns din nou de italieni, tot avantajul pe care mi-l faceam era spulberat de cate o balaureala tampita si asta din cauza ca unii  nu considera suficient de important sa marchezi un traseu cum trebuie, mai ales intr-o zona in care pe mai mult de 80% ii va prinde noaptea. Ajung in cele din urma la scoala din Moeciu, supesc un pic, rod niste chipsuri, imi pun foita de la Compressport pe mine, ce izoleaza perfect si-mi mentine temperatura corpului, si ii dau la deal pe bucla 3.

                   Cu ceva furie, abordez urcarea destul de intepat, trec din nou de italienii ce erau in a fata mea, si ii prind pe mai vechii mei prieteni, austricul si un roman, caruia nu i-am retinut numele. Alergam incet sub luna plina, de-ti venea sa urli la ea nu alta, dar am realizat ca marmota nu e lup si m-am calmat rapid, bucurandu-ma totodata de spectacolul astral. Urma sa facem stanga undeva ca sa ajungem la Monumentul Eroilor, o alta parte din traseu pe care nu o mai facusem pana acum. Coborarea se face pe un fir de apa cumva, plin de bolovani si destul de tehnic.La Sportiva Akasha isi merita toti banii (Multumesc Radu de recomandare) si imi mentin gleznele pe pozitie si postura corpului cat mai ok, socurile nu se resimt asa tare si-mi fac viata mult mai usoara. Dupa ce trecem de Monument urmeaza o urcare la fel de….monumentala, cea care dupa spre P Gaura.

                  O urcare criminala pe ultima parte a traseului, dupa 90 de km si multe ore pe traseu, murat bine, un pic obosit, insa montat sa termin o data dansul in care am apucat sa joc. Ajung in checkpoint dupa un efort considerabil, si incerc sa obtin ghidaje, doar ca omuletii de acolo…surpriza, nu aveau nici cea mai mica idee incotro. Asta dupa ce in prealabil am cerut ceva de rontait si m-au trimis pe mine sa ma duc sa-mi iau de undeva din cort mai sus, tot pe mine…ma gandeam sa-i intreb daca nu vor sa le aduc si lor ceva, eventual poate de la magazin.                   Nu stiu cine i-a pus acolo, dar oamenii aia clar nu aveau ce cauta acolo, inca o bila neagra la organizare, bai fratilor…nu va puteti juca cu nervii oamenilor, inteleg ca sunt voluntari putini poate, dar incercati in punctele cheie sa puneti oameni competenti, sa poata da o directie ceva, un sfat, nu sa ma trimita in sus la Salvamont in loc sa urmez Crucea rosie. Dupa o balaureala lunga si un telefon in miezul noptii, si nu, nu e booty call (Mersi Florin, imi cer scuze si nu prea, ca te-am trezit:P) ajung pe traseul care trebuie si incep ultima urcare din traseu, una plina de noroi, de oboseala, de frustrari si noapte lunga.

                   Am pierdut ceva timp si aici si deja imi era sila, voiam sa termin o data cu asta si sa ma duc sa-mi vad de treaba mea. Ajung in Bran si cand credeam ca totul e gata, mai urmeaza 4 km plini de urcare si coborare si o ocolire prin padure, total ampulea dupa parerea mea. Numa sa iasa kilometri in plus din punctul mei de vedere. Explicatia organizatorilor cum ca a fost pusa tocmai ca sa evite traficul din oras mi s-a parut a bataie de joc. Ce trafic o fi la 12-1  noaptea prin Bran, nu pot sa inteleg, pana si primul care a castigat a venit la o ora la care masinile treceau atat de rar incat nu ar fi fost vreo problema. Plus, dupa peste 100 de km, mi se parea decent sa dai omului ocazia sa-si relaxeze un pic cracii cu o parte a de traseu mai abordabila, nu cu o coborare in cap in care mi s-au blocat muschii tibiali.

                 Finish-ul a fost debordant, dupa ce ama alergat ultima parte a cursei cu romanasul pe care l-am tot intalnit si care culmea a ratat checkpointul din Gaura, cand am intrat pe poarta a sprintat ca inecatul, doar pentru a avea un loc in fata in clasament. Stateam si ma uitam ca prostul si nu-mi venea sa cred, eram siderat de “far-play-ul” aratat de om, incat m-am asezat pe scaun lipsit de reactie. Am terminat dupa 19 ore si ceva, nu am mai alergat deloc ultima parte a cursei, aia 4 km prin Bran, deja mi se luase de tot si am zis ca nu mai are sens sa trag de mine deloc, timpul si locul este irelevant intr-o cursa, care a fost marcata de rataciri, ceea ce a permis sa ma deconecteze de la cursa.

                  L-am luat pe unul din organizatori deoparte si i-am explicat la cald greselile majore, lipsa marcajului pe anumite portiuni in care nu ai voie sa gresesti. Mi s-a raspuns senin, ca a fost furat pe alocuri si ca si ei fac eforturi asteptandu-i pe concurenti. In corturi baaaaa?? voi auziti ce spuneti, unii alearga de nebuni prin padure si balauresc fiindca nu sunteti in stare sa marcati un traseu si voi va vaitati ca stati in corturi noaptea, cu mancare si bere langa voi? RUSINEEEE. Asemenea raspuns nu as fi dat nici daca as fi fost beat de 3 zile si fumat. Va ascundeti incapacitatea de a organiza un lucru sub niste motive de 2 lei, aceleasi scuze pe care le aud mai tot timpul cand ceva nu merge bine, pur si simplu m-am saturat de oameni ca voi, care profita de “nebunia” frumoasa a unora, doar ca sa faca niste profit.

                      La a 3 a editie si sa nu stiti a marca un traseu….nu aveti nicio scuza, pur si simplu e bataie de joc, lipsa de profesionalism si implicare. Nu toata lumea cunoaste traseele, nu toata lumea sta cu gps-ul sau harta in mana, am venit sa alerg nu sa fac orientare. Pai vad ca toata lumea se ghideaza dupa UTMB-ul francezilor, traseu greu, conditii de noapte, taxe pe masura. Flash news, oamenii aia au marcaje din 5 in 5 metri ba, acolo nu te pierzi deloc, voluntarii sunt informati, securitatea e ridicata. Voi nu ati reusit decat sa va aliniati la taxe si atat, in rest vraiste. Va laudati cu un traseu feeric, pai ce ba, ati pus voi muntii acolo? crezi ca e de ajuns sa dai cu un creion pe harta si sa faci traseu? l-ati alergat vreodata pe tot cap coada sa intelegeti ce presupune asta? Stiti cum functioneaza mintea unui alergator dupa multe ore de efort cand mai trebuie sa bajbaie din cauza faptului ca ati omis conditia esentiala in cazul organizarii unui concurs?

                      Am spus si o mai repet, oameni ca voi n-ar trebui sa aibe dreptul sa organizeze, ar fi trebuit sa fi alergat candva curse de genu asta ca sa poti intelege ce presupune organizarea unui concurs de profil, nu e de ajuns sa alergi in parc si sa faci curse de anduranta, nu e acelasi lucru, oricat de empatici vreti voi sa va dati, e ca si cum as spune ca eu inteleg tot prin ce trece o gravida la nastere. E simplu, n-ai facut asta nu poti decat presupune si de cele mai multe ori o faci prost. Am observat ca prima parte a traseului a fost marcata cat de cat ok, iar a doua vraiste, ceea ce m-a dus cu gandul ca a fost marcat de oameni diferiti, o greseala majora pentru ca in a doua parte s-a rasolit rau de tot, tocmai aia care presupune mai multa noapte.

                 O sa vina acu sa-mi zica unii, dar noi nu ne-am ratacit sau trebuia sa cunosti muntele, sa mori tu? Pai pe principiul asta ar trebui sa alerg numa in parc, sa nu merg la curse din afara, ca nu stiu traseele. Pai taxa aia ce prespune, inchirierea muntelui?vreo masa calda la hotel, jeleurile din concurs? M-am ratacit in 3 puncte atat, asta din cauza faptului ca nu am mai fost in zona aia niciodata, insa a fost suficient sa pierd o ora jumate, multi nervi, sa ma deconcentrez de tot si sa-mi bag piciorul in ea de cursa. Daca voiam aventura de genu, imi luam un rucsac si 3 prieteni plecam de nebun. Bine ca ati adus mascarici la premiere (alias Dracula), v-ati ingrijit de alte chestii care dau bine mai degraba la copii, insa ati omis exentialul, un marcaj bun, adaptat conditiilor meteo si checkpoint-uri alimentate ok, ATAT. Nu-mi pasa de tricou, nu-mi pasa de medalie, de entertainment dupa si de alte chestii, astea sunt ca bonus, dar doar atunci cand primele conditii de mai sus sunt respectate.

                     Am inteles ca in editiile trecute a fost mai rau, cred ca daca as fi participat atunci… ar fi iesit mai rau decat un blog acid si o discutie civilizata fata in fata.Mare noroc ca vremea a fost stabila, pentru ca la conditiile din teren se putea intampla mai mult decat un picior rupt pe Valea Cerbului, incident despre care nu ati mentionat nimic la sfartsitul cursei. Ca si recomandare, ori va lasati de asta, ori va angajati o echipa de oameni care sa va marcheze traseul cap coada, oameni care stiu cu ce se mananca treaba.

                     Nu voi mai lua parte la nicio cursa organizata de voi asta e clar, imi asum greseala ca am crezut ca anul asta poate fi diferit si ca veti schimba ceva in bine, o fi fost mai bine ca anul trecut, dar nu suficient. Sunt ani multi de organizat concursuri in Romania, aveti de unde alege, daca voi inca dati chix grav la marcarea traseului, atunci apucati-va de crosetat, aveti sanse mai mari de reusita acolo sau cel putin macar nu puneti siguranta nimanui in pericol.

                  Un sfat gratis, marcajele se fac si cu banda si cu spray eco si se pun si voluntari in puncte cheie, stiti ca se fura marcaje in anumite zone? dublati-le, dati cu spray pe jos, combinati-le. Ati spus ca s-a furat marcajul de la Kalinderu ca ati pus o banda de 400 de m, nu mai bine puneti voi mai multe si mai mici? macar le dati de lucru, agatati si in copac la 3 m, poate se urca si isi rupe gatu, mai ales cand vi s-a semnalat ca sunt probleme acolo, in loc sa trimiteti oameni sa remediati problema, ati stat cu mainile in….solutii sunt, dar trebuie sa si ganditi ca un alergator. Cursele de 30-50 or fi fost marcate ok, eu ma refer strict la ce s-a intamplat la 100. Dintre cei care nu s-au ratacit mai deloc, bagati la cap ca suntem diferiti, unii alearga mai tare, altii mai incet, unii fac drumetie, altii prefera sa termine cat mai repede, nu pot sa ma uit dupa traseu ca si cum m-as uita daca ma duc cu prietenii. Am incheiat, din punctul meu de vedere, voi ati ajuns la editia a 3a din greseala.

                    Daca vreti sa aratati strainilor Romania si le tot faceti pachete full, incercati altceva, nu-i aruncati intr-un concurs organizat mediocru.

              Nu stiu la ce concursuri voi mai participa in viitorul apropiat, sigur e TDS-ul din august, ma voi concentra pe refacere, alergari mai lungi si mult munte. Un lucru bun dupa aceasta cursa, m-am refacut mult mai rapid decat ma asteptam, luni deja eram in stare sa alerg, am pastrat resurse suficiente incat sa pot alerga in cursa si la km 95, intr-un ritm acceptabil. Era o cursa in care, in mod normal nu scoteam mai mult de 17 ore.

                  Cateva cuvinte despre echipament si alimentatie. Vesta Ultralight de la Compressport e geniala, a stat foarte bine pe corp, destul de elastica si incapatoare, desi buzunarele din lateral puteau fi o idee mai mari. Am alergat in jambiere R2, ceea ce mi-a conferit un confort sporit si o stabilitate a muschilor excelenta pe coborari. Nu eram fanul lor decat dupa cursa, insa acum am decis sa previn cat se poate de mult aparitia crampelor. Desigur echipamentul nu inlocuieste o alimentatie corecta si o “adapare” suficienta in timpul cursei. Am folosit flask-uri si mi se pare foarte confortabile (multumesc Mosu), nu trebuie sa le scoti din locul lor, sugi la ele ca la tate, nu pierzi timp scoatand si bagand bidonul la loc, deci un mare plus. Adidasii Akasha parca au fos creati pentru curse de ultra, o stabilitate excelenta, aderenta, confort in crac, un prieten de nadejde in alergarile pe teren variat.

                      Nu folosesc geluri, am mers pe niste batoane de chia recharge, si mancare din checkpoint, mult sarat, cola si apa pentru o histratare adecvata, supa si biscuiti. E foarte important sa fii alimentat tot timpul cursei, ca altfel risti sa strici tot avantajul creat atunci cand iti e lumea mai draga.

Powered by Ciucas X3

Advertisements