Ecomarathon – 6 mai 2017

                              Intr-o zi de 6, bifez a 6 prezenta la acest eveniment frumos, desi am alergat de 5 ori doar ( o data voluntar)…hai ca v-am incurcat in numere:)). De fiecare data revin cu aceeasi placere si determinare mai mare, dar parca totusi ceva e diferit. Frunzele ies parca din ce in ce mai mult; cum care frunze? ale morcului din cur:))). Nu stiu cum sunt altii, dar eu parca am emotii mereu, imi creez ceva asteptari, imi fac olecutica de plan (de cele mai multe ori nu iese) si se lasa asa cu…somn mai putin si emotii inainte de start. Totul dispare cand am bagat muzica in urechi si incep sa dau din picioare si l revine la normal, asteptarile, emotiile, mai ciocanesc din cand in cand, dar stau undeva in ‘hol’ rabdatoare, parca stiu ca sunt pe punctul de a se intoarce la ‘casele’ lor.

                              Ca o paranteza, e greu sa controlez aceste stari dar pe de alta parte is nocive; iti dau stari nasoale, mergi de multe ori la baie, mancarea nu intra la fel, dezamagirea poate fi naspa la sfarsit si parca iti strica din starea de spirit. Partea buna la mine e ca nu ma tine mult si ca trec de la o stare la alta destul de rapid, daca as alerga la fel si de rapid precum jonglez cu starile, ehehehe….cred ca s-ar face contestatie si as risca sa fiu descalificat (wink, wink).

                               Cazarea am luat-o anul asta prin intermediul lui Iordachidis, am preferet sa stau in Moieciu si sa nu fac naveta dimineata din Brasov, e mai odihnitor asa. Vremea se anuntase in cele din urma stabila in ziua cursei, insa inaintea ei..ne-a udat bine terenul incat aveam ceva emotii in ceea ce priveste rezistenta lui, La cat plouase ma uitam cu groaza la coboririle ce se doreau a fi in viteza si eram un pic nelinistit de cat de sigura ar mai fi cursa daca terenul avea sa fie alunecos.

                              Am pregatit totul de cu seara. Echipamentul full Salomon anul acesta. Am ales sa alerg cu S-Lab Sense 6 Racing, dorindu-mi ceva mai light, mai pe picior si cu un pic de stabilitate totusi. I am ales in detrimentul celor de ultra, deoarece mi-am propus sa fie o cursa de viteza ce se preta la schimbari bruste de directie si-mi trebuia ceva aripi sa zbor. Acu mi-am asumat faptul ca terenul ar putea fi mai noroios dar un  pantof mai profilat n-ar fi facut decat sa adune noroiul sub talpa si sa-i faca si mai greoi si gripul sa fi inutil. Am optat pentru tricoul S-Lab Exo Zip Tee in detrimentul maielui meu clasic; asta si datorita faptului ca afara erau doar cateva grade cu + peste si a faptului ca vream ceva pe corp care sa-mi tina cat de cat faramele de muschi pe care le-am adunat cu greu:)). Un maieu ar fi facut sa pierd destul caldura din corp si sa-i mai dau si sa-l solicit si mai mult, dandu-i sarcina de a se incalzi. Pantaloni scurti, simpli, culoarea brotacelului si motivul de suparare al fetelor, is un pic mai lungi decat au fost obisnuite pana acu:)), my bad, urmeaza ceva mai scurt, stay tuned :))).

                              Am renuntat la ideea de borseta si alte accesorii, ochelarii ce acopera suferinta de pe chip erau inutili acu, deci aia e, sa vedem ce pot motorasele.

                              Am mai avut totusi un accesoriu despre care as vrea sa povestesc olecutica cu riscul de a plictisi audienta. De curand prietenii mei de la Trisport au decis ca merit o jucarie noua, asa ca in colaborare cu Garmin Romania, mi-au oferit un Foreruner 935. Am pus link-ul aici pentru a putea citi mai multi cu ce avem de a face. Recunosc ca am ales ceasul asta in detrimentul Fenix-ului 5x. Pe langa o consilere ca la carte oferita de Sorin, am decis ca e ce mi se potriveste mie. E usor (49 de g), are cam aceleasi features ca si celelalte, mai putin treaba cu harti, de care imi pasa prea putin; meniul e destul de variat si sugestiv, desi recunosc ca mai am pana sa invata tot ce face. Bateria tine 24 de ore pe mod smart, intre 50-si 60 pe mod ultra, se conecteaza rapid la sateliti,are interfete customizabile, elevatie destul de accurate si kilometraj de asemenea. E o ‘dragoste’ ce creste, sper sa nu iasa cu nabadai:)), dar abia astept sa-l testez in modul ultra sa vad cum se descurca:P.

                            Acu ca am terminat partea cu reclama, dar deh…. e modul meu de a multumi celor ce au incredere in mine, sa intram in paine, ca soarecele in cascaval.

                             Dimineata cursei a adus o racoare ce patrundea in oase si in ‘credinta’ (aia de o au), dar totodata o vreme numa buna de alergat. Dupa un mic dejun si o hidratare corespunzatoare, am iesit din vagauna si am zis sa dau si io drumu la craci si sa ma incalzesc. (asa fac cica sportivii si am zis sa fiu si eu maimuta pentru cateva clipe  si sa copiez). Timpul parca a trecut mai repede decat in alti ani, aglomeratie mare la start, abia te mai vedeai om cu om si parca nu mai simteam aceeasi senzatie ca in anii trecuti. Era in aer o presiune de parca abia asteptau sa ne dea drumul odata si sa eliberam un pic zona si o data cu ea si tensiunea acumulata.

                              Dupa cateva saluturi cordi(ale) m-am asezat undeva in a doua linie, am dat drumu la jucarie si am plecat. Mi-am setat ceasul cat sa-mi arate, nr de km, viteza medie, elevatia pe masura ce urc si cam atat…aaa si am uitat ca ceasul avea sa ma bazaie la fiecare 10 minute sa beau apa:))), va dati seama ca n-am facut asta. Primii km pana la podet am plecat oarecum temperat, desi la start m-am simtit un pic ca la triathlon cand imi primeam la inot picioare si pumni in cap, aparent mi-am luat un picior si aici…banuiesc ca vreun concurent mai nerabdator s-a gandit el ca e ok sa ne rupem gatu in primii 20 de m ca deh, asa facem noi. Asfaltul era suficient pentru toata lumea incat sa te departezi de cine vrei tu si sa nu stai la coada dupa nimeni…asta pentru aia care au venit sa alerge si nu sa se plimbe, desigur. Urcarea de la podet a mers rapid, terenul se arata perfect pentru ploile cazute, m-am asezat cuminte pe modul brate pe genunchi si am basculat pana sus in checkpoint unde voluntarii voiosi ne asteptau.

Photo credit:Andrei Balasan

                   Bucla intai a mers cam asa: taricel pe coboriri si sustinut pe urcari. Timp propus, 1:12, timp reusit 1:10. Deh…cand alergi cu 3:35-3 40 pe coboriri, te ia valul si uiti de plan. Il aveam pe Tale tot timpul ca si reper in fata mea si cumva simteam ca nu trag deloc de mine, dar cam asa se intampla mereu. N-am zabovit deloc in centru, m-am bucurat cat se poate de senzatia de bine de o aveam de lipsa foamei si a setei si am intrat in bucla 2 hotarit. Aveam punct de reper anul 2015 cand am facut 4:03, eram hotarit sa scot sub 4 anul asta, momentam eram in grafic, desi am facut ceva risipa de energie.

Photo credit:Adrian Niculae

                             Urcarea merge rapid, ma intalnesc cu sora lui Iordachidis, zambesc voios si bobinez la deal pana ajung la Irina, simpaticul nostru fotograf cu ochi de peste:)).

                               Apoi usor la vale si dupa ce mi fac baia de multime dinainte de Complex Cheile Gradistei, ma alimentez pentru prima data in cursa si urc incet si consecvent. Ajuns sus, aflu ca sunt primul care ia o banana din checkpointul voluntarilor si cateva pahare de apa si o tulesc de parca eram urmarit de potera:)).

Photo credit:Alina Selinadie

                          Inca eram fresh, dar nu asa cum mi-as fi dorit eu, termin bucla in 1:31, cu 5 minute sub ce-mi propusesem si cu 3 minyte mai prost decat in 2015. Dar avand un buffer de 2 minute de pe bucla 1, nu eram decat cu 3 minute in urma, ca sa zic asa, deci still on target.

                         Doar ca trebuie sa recunosc ca a, ajuns un pic ‘ciufulit’ la intrare pe bucla 3 si nu am reusit sa-mi iau flask-ul sa ma hidratez. Simteam asa o stare de lesinila dar urcarea mergea decent. Aveam aproape 2:42 de la start, deci un calcul simplu imi dadea un 1:17 pe bucla sa fac ce mi-am propus. Sunt intampinat din spate de Ingrid care ma tachina un pic cu pariul facut. Recunosc ca eram un pic obosit si aveam dificultate in a raspunde si nu a zice vreo prostie:)).

Photo Credit:Cristina Ion

                        Am ajuns la Mamaie ca sa constat ca nu e acolo, insa am gasit varianta ei tanara, Luiza:)), ceea ce nu era neaparat un lucru rau.

Photo Credit:Luiza Loloiu

                        Dau la valea pana in Bangaleasa, in checkpoint dau pe gat 2 pahare de cola de am zis ca dau afara micul dejun de asta iarna:)). Pe urcare sunt intampinat de Ion Trandafir si ai sai miei, un fel de lupul cu oile dar varinata faina, ce faceau o atmosfera electrizanta. Daca aveai un telefon mai ca ti-l incarcai la ei, numa ca eu cred ca mergeam pe alt amperaj ca sa mor de nu ma simteam ca un dovlecel palit se soare. Am mers io mai sustinut dar tot m-a depasit si Ingrid si o ‘combina’ de treierat. (Adrian Branescu).

                         Eram constient ca nu mai pup record, acum ma concentram pe ajuns safe si intr-un timp decent. Cum s-a terminat Gutanu cum dau la vale, prudent asa stiind ce se poate intampla. Paseam de parca nu vream sa trezesc pe careva, in cazul de fata crampele, cu gandul ca poate trec neobservat. Era un buffer de 1 minut sau 2 in care se facea schimbul de tura la muschi, daca treceam cu brio de asta, puteam da la vale linistit ca resurse gaseam,

                        Doar ca crampele dormeau iepureste, si hat m-au si ciupit de craci, una pe stanga interior gamba si una pe dreptu exterior. Se simtea ca si cum cineva te ciupea de lobii urechii, nu foarte tare dar parca amandoi stiam ce se intampla daca nu o dau la pas. Asa ca am trecut la mers si apoi dupa vreo 2-3 minute la alergat progresiv. Parea ca schimbul de tura s-a facut cu succes, alti muschi au preluat sarcina si mergeam la cale cu o medie de 4:18/4:25 pe acolo.

                        Mersul de sus m-a costat si sunt prins din urma de un mini trenulet, Adrian Tap, Silip si parca mai aera cineva. Ma activez un pic, dau drumu la craci si in asfalt accelerez un pic, dar nu suficient cat sa-l mai depasesc pe Adrian, dar suficient cat sa nu mai fiu depasit de nimeni. Eu si moaca mea trec prin poarta in 4:10 minute, clasament aici. Deaprte de 1.17 dorit si un fail in dreptul incercarii mele de sub 4 ore.

Mai mult obosit decat grumpy

                              Per total nu a fost o cursa chiar rea, atat s-a putut anul aceasta, voi incerca sa abordez altfel pentru data viitoare. Am avut o medie de 9.7 km la ora petru 40 de km si ceva maruntis, un elevation putin peste 2100, cel putin asa mi zicea ceasul si un puls mediu de 143 bpm, cu un maxim de 169bpm, in limite decente zic eu, ceea ce ma face sa cred ca se putea si mai bine.

                             Anul acesta Ecomarathon a incercat sa fie umbrit de comentariile rautacioase a unor ‘harciogi’ cu chef de harta, incoerenti in gandire si neinformati gramada. E totusi paradoxal cum in secolul in care informatia mai ca-ti cade in gura precum iti cad balele din gura dimineata, nu suntem in stare sa verificam veridicitatea celor spuse si pereferam sa luam totul de bun si sa comentam mai ceva decat Gradinescu la meciurile transimise la radio. Toti suntem avocati, toti avem idei care mai de care mai inovatoare ( sa se inchida traseul pentru turisti, sa vina organizatorii sa traga de maneca oamenii ce aleraga in afara concursului, sa astepte fiecare lesinat cu surle trambite si confetti, etc).

                             Ca sa vii cu idei de genu asta, trebuie sa fi mancat ceva stricat sau sa ai creier doar ca sa dea la greutate acolo. Se cam pierde pe alocuri din esenta, uitam de ce suntem acolo, vedem doar taxe, servicii, drepturi si uitam de munca oamenilor, de bunavointa lor, de cradul in care alergam si de faptul ca nu ne-a pus nimeni sa facem asta, e alegerea noastra si ne asumam tot ce se intampla acolo. Nu voi mai comenta pe tema concurentilor neasteptati la finish decat ca e o aberatie totala, singura plangere a fost ca nu au mai avut muzica si chestiile se strangeau la finish, desi oamenii au depasit de mult timpul limita impus de organizatori (si asa prea permisiv pe alocuri).

                            Trebuie sa recunoastem ca am inceput sa promovam foarte mult mediocritatea, sa fim intelegatori cu fiecare ciumpalac ce crede ca are drepturi si nu obligatii, fiecare din noi vrem sa ne depasim limitele, daca se poate sa ne cacam pe munca tuturor si sa ne batem joc de rabdarea oamenilor din jur, nu-i un pret prea mare; suntem avizi de recunoastere, de poze, laicuri si share-uri, ne simtim nebagati in seama si folosim mediul online pentru o gargara inutila. Dupa cursa multi alerg sa se intoarca la odaile lor, socializarea, plangerile si circul se fac online…in ritmul asta o sa ajungem sa alergam si online, fiecare pe barba lui si sa ne introducem fiecare track-ul in strava, ne primim diploma online si medalie prin posta,

                          Un om a avut o inspiratie draceasca si a scris un articol bun de tot, subliniind si mai mult faptul ca romanul cand e vb de caterinca poate fi pe podium la orice ora. Hazul de necaz uneori e pansamentul potrivit pentru orice ‘rana’, frustrare sau esec. Las articolul aici. As putea sa fiu mai acid decat bateria de la masina, dar am sa zic pas, ca timpul trece peste noi oricat ne-am strofoca noi sa-l tinem in haturi si sa-l priponim pe alocuri cand avem noi impresia ca ‘asta e un moment ce merita impietrit in negura timpului’.

                          Multumesc oamenilor ce s-au ‘pacalit” si ma sustin pentru ceva ce au vazut sau le-am aratat eu:P  Salomon Romania, Ciucas X3, Trisport&Garmin. Acu intr-o nota mai serioasa, dar nu foarte asa, chiar apreciez doza de incredere administrata, sper sa ma tina cat mai mult si sa fie beneficii de ameble parti. Multumesc organizatorilor ca au ales traseul in asa fel incat nr km si diferenta de nivel sa ramana doar niste cifre la sfarsit, voluntarilor care au fost saritori si gata de ‘resuscitare” cand energia noastra intra in pamant precum apa dupa cateva luni secetoase, fotografilor care ne-au pacalit zambindu-ne, asa ne-au iesit si noua niste poze faine si nu am aratat niste fete schimonosite si trecute de vreme.

                       Eventul isi va continua drumul si cu hateri si fara hateri, speram noi sa se cearna si sa ramana ce trebuie acolo, dar sa nu ne imbatam cu apa rece, mai bine luam o bere sa fie treaba sigura.

                       Va doresc….tot ce mi se doreste mie, sa fim sanatosi (si la cap), cu mai mult discernamant, mai putina ura si mai mult misto. Daca ar fi sa aleg intre ele, prefer oricand o supradoza de caterinca, cu riscul de a fi luati drept neseriosi. Rasul e singurul medicament pe care il iau fara prescriptie, nu doar la ore fixe, pe stomacul, gol, plin, pe ploiae, pe ceata, pe zapada, oricand…ceea ce va doresc si voua!

Advertisements