Marathon 7500 – Next Level

Un pic peste 90 de km si 7500 D+ reprezinta primul meu ultra din ‘cariera’ mea de ‘white walker’ ( aproximativ alergator montan). Dam fila cu fila pana in 2011 cand am facut echipa cu Dragonu si am terminat singura data acest concurs in aproximativ 30 de ore si 15  minute, povestea aici. De atunci am revenit an de an, abandonand din diverse motive, culminand anul trecut cu parcurgerea traseului sub forma de antrenament in 19 ore si promisiunea de a reveni anul asta si a incerca un 17 ore. Ca sa vedeti ca nu am mancat cacat, povestea aici. De fapt, fiecare experienta 7500 isi are povestea pe blog, dar nu voi trimite link-uri pentru fiecare in parte, va las pe voi sa rasfoiti cand va plictisiti.

Cu mici exceptii, componenta echipei a avut acelasi partener, doar ca in timp ne-am decalat un pic ritmurile si am decis impreuna sa incercam si altceva pentru a nu ne rupe reciproc. Dragonu a imbracat mantia ‘mixtului’ iar eu am cautat diversi coechipieri pentru a-mi stavili dorinta de timpi cat mai mici posibili, pana anul acesta cand am dat de un partener pe cat de diferit pe atat de potrivit ambitiilor mele, incat am ajuns la un punct comun. Asadar in ecuatie a aparut Bogdan Petrutu.

Amandoi am fost de acord cu timpul final propus, unul indraznet dar si care ne angrena in acealsi timp sa tragem serios de noi si sa punem osu la treaba:16 ore jumatate (ar fi insemnat al doilea timp din Istoria 7500 dupa cel reusit de anul trecut de Robert si Daniel Stroescu).

Fara mare tam tam, am iesit cateva weekenduri impreuna +2 iesiri in mijlocul saptamanii, dupa juma de program de munca. Nu a fost un efort iesit din comun, insa clar ceva f diferit fata de cum ma antrenam pana acum. Am avut timp sa ne cunoastem un pic, sa ne studiem puntele forte si cele unde aveam de imbunatatit. Ne-am pus la punct alimentatia, am pus accent f mare pe recuperare si mancare potrivita inainte, in si dupa antrenamente si am fost mai serios cu somnul. In rest, fiecare a venit cu ‘bagajul’ din urma si cu o pofta nebuna de a face ce ne-am propus. Planul era aprent simplu, 5 ore pana in Pestera, 10 ore pana in Omu 2, putin sub 14 ore pana in Omu 3 si restul , in asa fel incat sa ne incadram in 16 ore jumate….aaaa si sa ne facem cursa noastra, oricat de tare s-ar pleca (tinand cont ca se incerca recordul de sub 15 ore).

Seara dinainte am dormit-o la Manastire, cam pe la 9 asa s-a tras cortina, urmand ca pe la 5 fara 20 sa luam micul dejun si sa mergem spre zona de start. O alta premiera pentru mine au fost zilele in care dormeam pe la 10, maxim 11, lucru care a contat enorm, in conditiile in care bufnita de mine nu dormea mai devreme de 1 si se trezea dupa numai 6 ore, indiferent de ce tip de efort faceam. In mai toate editiile, am stat la cort si n-am prins mai mult de 4 ore de somn, acum au intrat cam 7 ore, suficient pentru a pleca cu bateriile incarcate…oare?

Dupa verificarea echipamentului obligatoriu, ne-am bagat in tarc undeva in prima linie si am asteptat cumintei startul unei editii ce se anunta epice. Am ales sa plec inca de la start cu bete (Multam Radu Milea), totul pentru a ma conserva cat se poate de mult.

Prima bucata pana in Vf cu dor am mers destul de compacti, cred ca am ajuns in jur de 8 echipe si numa iaca m-am si udat la craci, trecand printr-o rezervatie gen Parcul Vacaresti (aka mlastina). Am alergat impreuna cu Jet Power si alte2-3 echipe pana in Piatra Arsa, punct unde am fost surprinsi sa vedem ca echipa de pe locul 1 venea un pic din spate (aparant se ratacisera). Aci am ros la o felie de pizza si i-am dat la vale spre Busteni, ratand scurtatura clasica si pierzand cam 5 minute, sufiente cat sa ajungem pana pe 4.

La intersesctie am alimentat cu pepene, saratele si am inceput urcarea in forta. Recunosc ca ceva parca nu se aseza si nu trageam cum trebuie, dar ma straduiam, Bogdan a vazut momentul mai neprielnic si m-a imbuibat cu niste batoane, BCA si vitamine, ba chiar am luat si o juma de gel, total atipic mie. Am reusit in cele din urma sa mentinem un ritm decent si am iesit la Caraiman fiind intampinati de draga noastra prietena Irina de la fisheye. Pana la Babele am facut 4:39 deci cam o ora 35 pe intreaba urcare. Am incercat sa dez(volt) dar voltii mei erau cred ca expirati. Chiar si asa, am facut inca 17 minute pana in tabara de baza si ne-am incadrat in timpul propus 4:56 de minute si echipele 2-4 cam erau grupate.

Dupa niscaiva minute am plecat pe prima urcare din Trident, am tinut aproape de cele 2 locuri si am ajuns in primul Om intr-o ora si 15 minute, aproape ca la antrenament. Aici chinoa, pizza, cola si hai la vale. Am plecat impreuna cu Jet Power (Iacob colegul meu din Salomon Team) si pe coborire am fortat un pic si ne-am departat de ei. In aproximativ o ora am ajuns in Diham, ne-am salutat cu Radu Diaconescu, ne-am alimentat si am plecat spre P Izvoarelor.

Foto Credit:Radu Diaconescu

Pe bucata asta am mancat decent si ne-am comportat aproape exemplar, 2 ore si 40 de minute pana la Omu 2, ne-am incadrat aproape la fix in cele 10 ore propuse si am trecut pe 2.

Foto credit:Mihaela Scintei

Aparent Silip se ratacise nitel intr-un boschete si au cerut niscaiva indicatii pe care de altfel le-au primit de indata. Fairplay-ul si bunul simt ar trebui sa dainuie inainte de toate. Dupa o alimentare un pic mai lunga si o intalnire cu oameni dragi (Mersi Mihaela de salamul de biscuiti Cola si suport) am plecat spre Bran, insa am fost prinsi din urma din nou de echipa lui Silip si intrecuti.

Coborirea desi ni s-a parut lenta, a mers sub o ora, desi timpii ar spune altceva (doar ca eticheta a fost pusa in checkpoint cand am ajuns, nu cand am plecat, drept urmare, pauza s-a pus si ea). Am plecat din checkpoint Ciubotea impreuna, locul 2-3, refuzand supa si considerand ca avem destula mancare. Aici eram eu activat si Bogdan un pic rupt, insa nu era bai, aveam sa-l ajung din urma, a fost cred portiunea cea mai grea din cursa. Baietii au luat avans, noi ne-am alimentat cum am putut si am ajuns sus in 3 ore, un timp de altfel nu foarte rau. La intersectie ne-am intalnit si cu alde Dragonu si Diana si am avut asa un mix de sentimente de pe vremea cand participam impreuna. Acum ajunsesem la Omu a 3 a oara pe lumina, atunci ne ajunsese dimineata si eram mai lemn decat ultimii drojdieri(si nu de la bautura).

La Omu 3 am luat decizia drastica sa nu mai bag nimic in mine decat 2 guri de cola si sa dau ultimii 17 km aproape pe uscat. L-am zorit pe Bogdan si de data asta l-am pus pe el sa dezvolte. Degeaba imi explica el ca gelu ca stai sa vezi ca…no hai, au 15 minute in fata noastra, hai sa dam ce se poate. Nici pizza n-a mai intrat nici nimic, doar frigul in oase si dorinta ascunsa de a ajunge in Strunga exact cand se lasa intunericu. Omu 3 a insemnat cam 75 de km si 14 ore si 10 minute, mai aveam 2 ore si 20 sa ne incadram in ceea ce ne doream, greu, dar nu imposibil.

Stomacul sau nu reactiona tocmai bine si m-am gandit ca e ca o bomba cu ceas, asa ca sa dam ce se poate acum si vedem de acolo. Am ajuns in Gutanu dupa o ora si cateva minute si inca mai palpaia oleaca de lumina. Din spate nu parea sa ne urmareasca nimeni, in fata nu se vedea nimic, Am mancat un sfert de baton de afine, am scos frontalele si am inceput sa dezvoltam spre Strunga, ultima urcare din concurs. Noaptea se lasase bine, oboseala si ea la fel si entuziasmul era pe sfarsite. Aveam nevoie de un imbold si acela a venit – ‘paranoia’. Petrutu al meu vazuse el 2 frontale in spate ce veneau rapid, chiar si pe urcare.  Prostu de mine nu s-a uitat in spate si l-a crezut pe cuvant. Apoi am inceput sa basculam ultima parte, am luat stampila din post dupa 16 ore si 10 minute si mai ne ramaneam cam 6 km pana la finish si ceva obiecte neidentificate pe urmele noastre.

De unde am inceput sa luam bucata aia de iarba la picior si sa alergam ca ultimii mohicani si sa dam tot ce a mai ramas din noi, am alergat cu gandul ca ar fi frustrant sa pierdem locul 3 pe ultima 100 de m si a fost cel mai bun activator posibil. In momentul ala, chiar si daca erau la 1 minut in spatele nostru eram decisi sa dam totul. Am trecut linia de finish eliberati dupa 16 ore si 46 de minute, un pic peste ce ne propusesem dar aproape in grafic, clasament si timpi defalcati, aici.     

La finish am fost asteptati de oameni unul si unul si bucuria a fost cu atat mai mare cu cat a fost impartasita, lucru ce conteaza cel mai mult, da…nu am castigat, nu am rupt gura targului, dar am facut aproape ce ne am propus si am intrat in top 3 timpi din istoria 7500. Acum 2 ani s-ar fi castigat cu timpul asta. Putin frustrat de pierderea locului 2, insa baietii au muncit enorm si de asemenea trist ca n-am putut pune nicio presiune locului unu, o incantatie ceva, macar sa avem puterea sa le dam cu grindina, sa trimitem cerbi pe urmele lor sa-i traga de sosete:)). Cu siguranta se vor face timpi mult mai buni de acum incolo, recordul lui Robert si Preda(tor) sta ca o promisiune (14 ore si 30 de minute, chapeau baieti). Dupa ce ne-am dezmeticit, mi-am adus aminte de frontalele vazute de Petrutu si deja asteptam cu nerabdare sa vedem cine era pe urmele noastre. Numa ca asteptarea a fost cam de o ora si un sfert pana la sosirea celeilalte echipe urmaritoare. Aparent Petrutu a fost indus in eroare, numa el stie ce-o fi vazut ca io n-am avut curiozitatea sa ma uit in spate si mai bine am facut, de la Strunga pana la finish am facut 36 de minute, un timp destul de bun in conditiile date.

Antidot

A urmat o noapte agonizanta in care abia am inchis ochii, ma zvarcoleam ca un sarpe din cauza durerilor musculare, insa spre sambata acest lucru a inceput sa nu mai fie asa prezent si am inceput sa ma simt mai bine.

Doresc sa multumesc voluntarilor, organizatorilor care au facut o treaba buna ca de obicei si in special pentru curajul de a lua atitudine vis-a-vis de comportamentul unora si nerespectarea regulilor de bun simt; sper ca de acum incolo sa fie un prim pas si acum ca s-a spart gheata sa intalturam unii ghertoi care nu au nicio treaba cu simtul de a fi om. Multumesc oamenilor care au fost pe langa mine, colegului ca m-a hranit ca un pui si a avut grija in felul asta sa am energia necesara pentru a duce la capat cursa si pentru a reduce damage-ul pe cat se poate.

Sambata am urcat pentru prima data pe podiumul 7500, alaturi de greii astia: Iar cand prietenii iti atarna si medalia de gat, totul e priceless (Multam Bi)

Anul viitor voi incerca sa ating 16 ore….vedem in ce conditii…pana atunci urmeaza 2×2 in August, pe 19 mai exact, merg sa surprind frumusetile Fagarasilor in alergare. Pana attunci, cius…ca v-am plictisit destul.

Advertisements