Festival Sport Montan Sacele

27-29 Octombrie 2017

Cand aud cuvantul festival, ma gandesc la bere, muzica si o mare imbulzeala…bine poate si noroi, ganduri imprastiate si oameni dezlantuiti. Totusi nu strica nici un festival de alergare montana in care cele de mai sus sa fie implicate, si au fost..intr-o oarecare masura, chiar daca berea a fost procurata ulterior:)).

Duminica, dupa ce am terminat Cappadocia Ultra Trail ma gandeam ce dracu a fost in capu meu sa vin la alt concurs si nu la o proba, ci la doua. Raspunsul a venit firesc;ca asa imi place sa traiesc si ca e organizat de niste oameni la care eu tin si printre care ma regasesc in mare parte. Mi se pare cel mai bun mod de a valida munca lor si de a le arata sprijinul meu, chiar daca poate prezenta mea nu are un mare impact si ca sunt uneori la numar. Daca anul trecut a existat doar proba de Vertical, anul asta baietii au mai introdus si proba de orientare, si trail running, transformandu-l cu adevarat intr-un festival. Eu mi-am ales proba de vertical si cursa de 30 cu 1600.

Nu aveam decat 5 zile sa ma refac asa ca am dedicat saptamana unei pauze binemeritate:)). Vremea se anunta ploaiasa si mocirloasa, dar cumva nu-mi pasa deloc de asta. Vineri m-am vazut cu ceva prieteni vechi asa ca n-am refuzat cateva pahare de vin bun si povesti alese. Aveam startul a doua zi dupa ora 1 asa ca macar somnul a fost un pic mai lung. A plouat marunt pana cu 10 minute inainte sa iau eu startul si terenul s-a facut foarte alunecos. Am plecat tiptil, fara bete de data asta, hotarit sa alerg cat se poate. Dupa prima portiune am inceput sa patinez in draci si simteam ca n-am stablitate mai deloc, faceam cativa pasi in fata si 2 in spate, un fel de dansul pulii mele, 2 pasi inainte, 2 inapoi si iroseam energie pe care nu as fi putut sa o platesc la factura finala.

Asa ca am zis ‘muie Enel’ si am lasat-o mai moale unde nu era cazul. Muzica urla in urechi, inima bubuia in piept, undeva aproape de finish am fost depasit si de Ionut Zinca, dar cumva mi-am pastrat o doza de rautate undeva in mine, fix pentru momente cand sunt provocat. Lucru ce s-a si intamplat si pentru care am apasat pedala fara sa stau pe ganduri desi nu mai conta decat pentru orgoliu. Am terminat cu 15 de secunde mai prost decat anul trecut si cu pulsul undeva la cer, cred ca daca inima ar fi avut aripi, s-ar fi dus in plm si n-ar mai fi venit. 26 de minute si 52 de secunde timp final.

Duminica vremea s-a indreptat si parea chiar blanda, soarele adia si crestele inzapezite ne zambeau semet. Aveam o proba de 30 de km in fata si un traseu in mare parte necunoscut. Am plecat undeva in spatele liniei a doua, iar primii km m-au gasit un pic nepregatit pentru portiunea de asfalt. Ingrid a trecut val vartej pe langa mine, impreuna cu alti omuleti, insa mi-am pastrat cumpatul. Nu aveam de gand sa iau in calcul un duel cu ea, pana sa o prind pe prima urcare. Acolo a incoltit asa un gand mic, ca un ghiocel in zapada…plapand dar cumva increzator. Am stat in spate studiind ritmul si cand am vazut cum sta treaba am trecut in fata, constient ca-l pot tine asa o perioada. Pana la Cabana Sava totul a decurs bine, a venit o urcare teapana si apoi am intrat in padure.

Am alergat o perioada buna cu Andrei B, cu Ingrid pe urmele noastre si cu totii bucurandu-ne de zapada si vremea numa buna. Ma simteam cumva in bulan si am zis sa profit de treaba asta. Am regretat un pic ca nu mi-am luat ochelarii de soare ca riscam sa ma aleg cu o oftalmie faina. Pana la Cabana Piatra Mare motoarele au tot tras si de acolo spre varf la turatie acceptabila. Pe coborire l-am lasat pe Andrei in fata si am incercat sa ma tin dupa el, numa ca intr-o curba, am infipt n picior in zapada prea mult si a cam ramas acolo, rezultatul? o tumba peste cap, cu aterizare rapida pe craci si dat iar la vale. Am vazut rapid ca nu-i cu damage si i-am dat totusi precaut.

A urmat o coborire prin padure plina de radacini si zapada in care viteza mea a avut de suferit. Dar a trecut repede portiunea, alergam singur pana am dat de un forestier ce avea sa se dovedeasca a fi destul de lung. Am mers pe principiul decat tare cativa km si apoi slab, mai bine constant. Au iesit cam 7km cu 4 si oleaca pe mie, ceea ce nu era rau deloc pentru mine. Nu am mai depasit pe nimeni, dar nici nu am mai fost depasit, cel putin pana acum, asa ca se anunta un finish electrizant, mai ales ca simteam ca Ingrid e aproape.

Pana in penultimul checkpoint am tot tras de mine si am incercat sa ma mentin constant, eram total concetrat pe ce se intampla si nu-mi prea pasa de schimbarile bruste, urcari-coboriri etc, drept urmare nici n-am apucat sa-l vad pe Iacob in punct, ci doar i-am auzit vocea. Ajuns in asfalt, n-am facut decat sa tin ritmul si sa termin in 3 ore si 12 minute, locul 10 la general, un timp satisfacator si o cursa care a culminat cu sfarsitul sezonului.

Ingrid a venit la 2 minute si un pic de mine si ne-am felicitat reciproc, cumva amandoi ne gandeam la o mica batalie intre noi, fie ea si prieteneasca, lucru confirmat chiar de ea, cand imi spunea ca era informata in checkpoint-uri de micul meu avans. Ea a avut un an absolut exceptional si ma bucur enorm, ba chiar o felicit si pe aceasta cale. Mai am mult de munca si de sacrificiu pana sa ajung la nivelul ei.

A urmat o hidratare corespunzatoare cu brasovenii mei favoriti, mancare buna si o premiere la care am stat cuminte pe scaun, pana la sfarsitul ei.

Bianca, Balan&gasca au facut o treaba formidabila, lucru ce ma determina sa ma reintorc ori de cate ori am ocazia. Ma bucur ca am participat la prima editie si sper sa fim impreuna si atunci cand ne va albi parul si nu de la fulgii cazuti. Vreau sa-mi creez atat de multe amintiri, incat cand va veni bulangiul de Alzheimer sa nu poata sa-mi ia tot si sa se oftice de frustrare.

Anul competional s-a incheiat, anul viitor sper intr-unul mai bun si mai plin de experiente faine. Voi reveni in curand cu ganduri de final si planuri pentru anul ce va sa vie.

Pana atunci, spor in toate si joc de glezne.

 

Advertisements