Carpathia Trails – 1 Iulie 2023

La inceput de Iulie am zis sa mai ingros numarul km alergati si m-am aliniat timid si inconstient la cursa de 104 km cu 5900D+ din cadrul Carpathia Trails. Veneam dupa un alt mic ultra la Brasov, pe la inceput de mai si am zis sa mai bag nitel batul prin gard sa mai zgandar dupa motivatia ce ma mana in urma cu ceva ani, sa ma iau la tranta cu mintea si corpul si sa vad ce mai descopar nou in acest trupsor cu tenta de foca, dar aspiratii de gazela. Principala motivatie era sa mai capat niste puncte Itra ca in ultimii 2 ani au cam intrat la apa si in contextul in care vreau ceva mai lung, am nevoie de puncte de calificare. Antrenamentul era optional, am zis ca birui din amintiri si aspiratii. Nu recomand cuiva asta si nici nu pretind a fi un exemplu de urmat in contextul de fata dar alegerile in viata nu-s intotdeauna ideale.

Startul s-a dat la 4 dimineata, dupa o noapte nedormita ca la carte (au avut grija de asta niste draci de copchii neinghititi la timp, ce pareau ca au descoperit hotelul pt prima data in viata) si cateva felii de pizza cat sa am nitica energie. Primii 20 de km au fost un pic cam rapizi pt pregatirea mea si un sold care mi tot pacanea pe plat si vale, aprindea butonul rosu de alarma cum ca s ar putea lasa cu un mic abandon. Numa ce-l vazusem pe Barli la Table si ma gandeam cum ma arunc io in masina si call it a day, motive aveam destule si mai puteam fabrica linistit. E funny cum mintea te poate scoate din cacat dar si baga la fel de bine, de n-ai aer. Ajunsem undeva pe 11 la Table, nu ca as fi avut ceva pretentii de loc, dar recunosc ca ceva parca ma zgandara si mi spunea ca se poate mai bine. Am ros ceva din punct, facut misto cu baietii sau ei de mine, dupa caz si mi-am propus sa dau urcarea pe La Om si reanalizez nitel treaba. Am observat ca la deal nu jeneaza si daca reduc viteza la vale si plat, parca merge.. Am depasit vreo 2 pana pe varf si parca mi-a umblat nitel la moral.

Coborarea pe Coltii Gainii n-a fost pe gustul meu dar m-a reactivat nitel, asa ca am decis sa termin macar bucla de 45 pana in Cheile Gradistei, urmand ca de acolo sa decid ce si cum. Caldura a inceput sa si arate coltii, asa ca hidratarea trebuia sa fie corespunzatoare, mergeam cu un flask de cola si unul de apa si bagam cat mai multe saraturi in checkpointuri.

Cum nu m-am simtit tare sifonat dupa prima bucla, am inghitit repede niste paste, am umplut flask-urile, m-am curatat de sare si am zis sa ma incumet a pleca catre bucla de Bucegi si Leaota.Aici venisem pe 7 si aparent mai aveam ceva musterii in fata nu departe de mine.

Catinel am luat-o pe bucla 2 de eco in sens invers si cu frana trasa si simt de raspundere am mai depasit 2 pana in Bangaleasa .Imi tot rula in cap ideea ca “If I am suffering, they suffer more”. Manat sau pacalit de mantra asta, am luat urcarile in mod mai serios si pana in Strunga am mai depasit unu si brusc mintea mea incepea sa devina usor de pacalit.Aici am imprumutat o sapca de la un voluntar, prilej cu care ii multumesc si pe aceasta cale si i-am dat catinel catre Omu cu locul 5 pe urmele mele.

Vizita la Omu a fost scurta, asezonata cu un redbull de la Tibli (cat sa mai schimb gustul) si hat la vale cat inca tinea carcasa.Valea Obarsiei a mers decent asa ca o scurta oprire la Padina pentru o supa si ceva de hidratat mi se parea mai mult decat suficient. De aici pauzele au fost scurte, ritmul ponderat, locul 3 fiind cam departe de mine, facusem un obiectiv sa nu mai fiu depasit si sa ajung cu minim de damage si de preferat cu timp cat mai mic. Asta insemna ca alergatul la deal era exclus din start si inlocuit cu un power hike iar la vale si plat, maislabut asa sa nu activez vreo durere. Am ajuns dupa 16 ore si 30 de minute, pe locul 4, destul de multumit in situatia de fata, cum s-ar spune, s-a lucrat cu materialul clientului, mai mult n-a fost sa fie.

A fost o cursa a mintii, like in the good old days, in care focusul a batut micile incovienente si parca maturitatea a luat locul vanei care tindea sa strice multe curse in trecut.Sa fiu oare ca vinul? M-as hazarda sa spun asta, cert e ca acolo undeva inca mai am motivatie sa mai continui, desi au trecut 13 ani de la prima descalecare in ale trail-running-ului. Trebuie insa sa recunosc si sa fiu fair cu mine ca anii trec peste noi vrem nu vrem, oricat de zmei ne-am da, perseverenta nu mai e aceeasi, timpul investit se imparte in diverse alte activitati, dar inca ma bucur sa mai pot face asta din cand in cand si poate cu niste kg in minus as zbura mai mult, nu doar cu parapanta.

N-am mai scris de mult pe blog, asta nu inseamna ca n-am mai alergat sau ca nu am mai avut activitati, cred ca incerc sa ma conving daca sa revin la vechiul obicei.